Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

05
Mon, Dec
135 New Articles

Proiect unic în administrația locală. Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj

Sănătate
Tools
Typography

Procedurile avansează rapid, proiectul urmând a fi depus pentru finanțare europeană prin PNRR

Consiliul Județean Cluj a primit Studiul de Fezabilitate (S.F.) pentru Spitalul Pediatric Monobloc. În această etapă documentația este analizată de către specialiștii din cadrul instituției, urmând ca în cel mai scurt timp posibil indicatorii tehnico-economici aferenți primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei să fie supuși aprobării plenului forului administrativ județean.

Acest nou pas înainte survine recentei aprobări de către Consiliul Local, în ședința extraordinară ce a avut loc miercuri, 24 august a.c, a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) al viitorului Spital Pediatric Monobloc de la Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Suntem într-un stadiu avansat cu această investiție majoră prin care vom construi cea mai modernă unitate medicală pediatrică din țară. Am impus și am obținut un ritm extrem de rapid de parcurgere a etapelor procedurale astfel încât în perioada imediat următoare vom depune proiectul în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului,  în domeniul sănătății.”

Până în acest moment au fost parcurse etape importante în ceea ce privește proiectul forului administrativ județean de edificare a primului spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică. Cele mai relevante dintre acestea se referă la desemnarea câștigătorului concursului internațional de soluții pentru proiectare și semnarea contractului aferent, primirea anteproiectului/proiectului preliminar, precum și avizarea favorabilă, de către Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei municipiului Cluj-Napoca a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) al viitorului edificiu medical.

De importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj va avea nu mai puțin de 510 paturi pentru spitalizare continuă, la care se vor adăuga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi și 65 de paturi pentru însoțitori.

Biroul de presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS