Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania, vizată pentru modernizarea cu bani europeni

Sănătate
Tools
Typography

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, va supune spre aprobarea deliberativului județean, în cadrul ședinței de luni, 30 iulie a.c., proiectul de extindere și modernizare, cu fonduri europene, a Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din Cluj.

În acest sens, președintele Consiliului Județean a inițiat două proiecte de hotărâre vizând aprobarea proiectului cu finanțare europeană, a cuantumului cofinanțării și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției „Extinderea și modernizarea Ambulatoriului Clinic Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca”.

În contextul lansării unui apel de proiecte special dedicat investițiilor ce vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriilor medicale, experții Consiliului Județean Cluj, împreună cu echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, au identificat în cadrul Secției de Psihiatrie Pediatrică o serie de aspecte de ordin structural-funcțional ce ar putea fi eficientizate cu ajutorul unei finanțări europene din Programul Operațional Regional 2014-2020.

Așa după cum am mai afirmat, ne propunem să folosim la maxim orice oportunitate de a obține finanțări europene. Implementarea acestui proiect ne-ar oferi șansa, alături de o economie semnificativă la bugetul județului, de a asigura cele mai bune condiții și un act medical de calitate pacienților acestui ambulatoriu”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În prezent, Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică cu Compartiment de Toxicomanie funcționează pe strada Ospătăriei f.n. din municipiul Cluj-Napoca, într-o clădire destinată inițial unei foste creșe. Întrucât imobilul respectiv a fost construit în alt scop, este subdimensionat și nu respectă circuitele funcționale specifice unei unități sanitare de profil, clinica este autorizată pentru funcționare doar provizoriu. În acest context, a fost identificată necesitatea extinderii și modernizării structurii acestuia astfel încât să corespundă necesităților medicale actuale, cu acordarea serviciilor corespunzătoare unui număr cât mai mare de pacienți.

Prin implementarea proiectului de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinic Psihiatrie Pediatrică se va realiza o extindere a clădirii, atât pe verticală cât și pe orizontală, respectiv prin construirea unui nou etaj și a unui subsol.

Valoarea totală a proiectului este de 19.291.848,57 lei, din care asistența financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat este de 98%, respectiv 18.906.012,59 de lei. În ceea ce privește cofinanțarea Consiliului Județean, aceasta este de 2%.

Înființată în 1 martie 2004, Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică oferă o gamă largă de servicii medicale pacienților, de la examene psihiatrice, psihologice și logopedice, la stabilirea de diagnostice clinice, investigații paraclinice și recuperare psihică. În ceea ce privește Ambulatoriul de Psihiatrie Pediatrică, aici se efectuează consultații de specialitate, dispensarizarea bolnavilor cronici cu eliberarea rețetelor în regim de gratuitate, consiliere psihiatrică familială și individuală, testări psihologice, investigații de laborator, etc.

Biroul de presă
26 iulie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS