Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce urmează să fie dezbătut în cadrul proximei ședințe ordinare și care vizează alocarea din bugetul județului a unor fonduri pentru finanțarea obiectivelor de investiții la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Administrația locală din Câmpia Turzii oferă sprijin persoanelor cu diabet din municipiu
Când ai diabet este foarte important să înveți să îți controlezi cantitatea de zahăr în sânge, deoarece menținerea nivelului acestuia la o limită cât mai aproape de normal reprezintă cea mai bună modalitate de a rămâne sănătos.
Simpozion de medicină de urgență și terapie intensivă pediatrică organizat în premieră la Cluj
Clujul găzduiește în zilele de vineri și sâmbătă, 10 și 11 noiembrie a.c., Simpozionul de Medicină de Urgență și Terapie Intensivă Pediatrică.
Conform unui sondaj intern al APAH-RO, numărul pacienţilor cu hepatită creşte în fiecare an
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a realizat un sondaj în rândul membrilor cu ocazia celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei Naţionale, organizată în perioada 03-04 noiembrie, la Iaşi, din care reiese că 90% din pacienţii respondenţi au cunoscut cel puţin o persoană nou-diagnosticată cu hepatită în ultimul an.
Consiliul Județean a predat Ministerului Sănătății terenul viitorului Spitalul Regional de Urgență
Miercuri, 1 noiembrie 2017, Consiliul Județean Cluj a predat Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj.
Semnal de alarmă: “Mă bucur să fiţi sănătoşi, să nu ajungeţi în spital”! Chirurgia şi terapia intensivă, blocate? | VIDEO
La finalul şedinţei Consiliului Local Turda de joi, 26 octombrie, consilierul PNL, medicul Igor Cojocaru, a tras un semnal de alarmă privind anumite situaţii existente la Spitalul Municipal Turda.
Linie de gardă în specialitatea Anestezie-Terapie Intensivă la Spitalul de Recuperare
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, va supune aprobării plenului deliberativului județean o inițiativă ce vizează modificarea modului de organizare și funcționare, respectiv a structurii organizatorice a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Terenul viitorului Spital Regional de Urgență, trecut oficial în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății
În Monitorul Oficial nr. 796/2017 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 720/2017 prin care Guvernul a aprobat înscrierea terenului în suprafață de 14,3064 hectare, situat în localitatea Florești, strada Avram Iancu nr. 370 – 374, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea lui în administrarea Ministerului Sănătății în scopul construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Specialitate medicală nouă oferită pacienților Spitalului Clinic de Recuperare
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va pune în curând la dispoziția pacienților o nouă specialitate odată cu înființarea compartimentului de chirurgie generală cu supraspecializarea oncologică.
Spitalul Regional de Urgență va fi construit la Cluj
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reconfirmat în cadrul conferinței de presă susținute vineri, 6 octombrie 2017, faptul că Spitalul Regional de Urgență urmează a fi construit la Cluj.
Creștere a numărului de părinți care apelează serviciul gratuit de sfat pediatric ALOPEDI
ALOPEDI 0364 – 917, serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgență al Spitalului de Copii Cluj-Napoca este din ce în ce mai intens solicitat de părinți.
APAH-RO a militat pentru drepturile pacienţilor în Parlamentul European
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a participat, pe 27 septembrie, la summit-ul „Eliminarea hepatitei C în România”, organizat în Parlamentul European de Hepatitis B and C Public Policy Association.
Campanie gratuită de testare a memoriei în Cluj-Napoca și Dej
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (D.G.A.S.P.C.), instituție de interes județean care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează joi, 21 septembrie 2017, o campanie gratuită de testare a memoriei, sub egida „Ziua Internațională Alzheimer- Amintește-ți de mine”.