Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Jul
93 New Articles

Valentin Visinescu despre eroul Stroiescu Constantin

Agora
Typography

Dat dispărut în marea bătălie pentru ocuparea Odesei din cel de-al doilea Război Mondial, este învăţătorul care şi-a făcut datoria pentru ţară şi rege, care prin suferinţele sale merită titlul de erou. Întreaga viaţă militară şi didactică i-a fost apreciată de dăscălimea turdeană care i-a apreciat caracterul de bun patriot. Pentru noi, turdeni este cu adevărat un simbol al felului în care şi-a iubit cu demnitate patria şi catedra, el fiind învăţător şi apoi profesor de istorie la Şcoala Potaissa şi apoi la liceul Mihai Viteazul din localitate.

Schiţa biografică pe care i-o face un învăţător Ion Cociorva în revista dascălilor turdeni „Ogorul Şcoalei” este grăitoare şi circumscrie corect tregedia sa: dorul şi suferinţele pentru o cauză dreaptă- apărarea frontierelor României.
Fiind coleg de facultate şi de catedră la liceul Mihai Viteazul şi clădind în roşu o casă în buricul Turzii, mă simt legat de acest dascăl minunat şi mai ales de Golgota vieţii sale. Găsindu-i în dosarul secret al Inspectoratului Şcolar al raionului Turda exemplarul din „Ogorul Şcoalei ” mi-am dat seama că era defapt o dosire a dosarului personal, care era relevant pentru că a luptat împotriva URSS- ului.
Pentru frumuseţea unui portret plin de patriotism, merită să-l cunoască mulţi foşti elevi de la seral şi colegi de dăscălie din Turda. Pentru faptele sale îl redăm tiparului.

Eroul STROIESCU CONSTANTIN

Ştirile, ce ne sosesc cu fiecare zi, ne aduc mereu câte o veste dureroasă. Din flancul bravilor între bravi, dispar pe rând cei mai dragi ai noştri. Din mândrul şi falnicul stejar al corpului didactic primar, s-a despicat frângându-se fără suspin un nou tânăr şi frumos, prin moarte de erou a învăţătorului sublocotenent Stroiescu Constantin, înmulţind astfel nesfârşitul şir în cartea sfântă a eroilor neamului.
Născut în luna octombrie 1915, în comuna Brădiceni jud.Gorj- în ţara eroului martir, Tudor Vladimirescu- în a cărui patriotism pur românesc, sufletul lui s-a adăpat încă de mic copil, urmându-i pilda până la sacrificarea vieţii pentru Patrie.
Şcoala primară a făcut-o în comuna sa natală, iar după terminarea ei, se înscrie printre elevii şcolii normale din Craiova, urmând cursurile ei cu 8 clase- între anii 1929-1937, luând apoi capacitatea cu media 8,33,- deci printre csi dintâi.
Cu date de 1 septembrie 1938 este numit învăţător provizoriu la şcoala primară din comuna Valea Largă, jud. Turda. Până la această dată, între 1 noiembrie 1937 şi 1 noiembrie 1938 termină şcoala de ofiţeri de rezervă, la Ploieşti. Întors la catedră îşi începe activitatea plină de speranţe şi visuri ale tinereţii sale, în ogorul înţelenit ce-l aştepta. Pentru a-i cunoaşte râvna, cu care a ştiut să muncească în şcoală, regretatul nostru coleg erou, e cea mai bună dovadă, procesul verbal de la inspecţia lui din 5 mai 1941, în care este apreciat de organul de control astfel: 60 de elevi înscriţi în cl. I, dintre care 58 elevi frecvenţi şi prezenţi; iar în continuare : „D-l învăţător Stroescu munceşte cu zel şi pricepere pedagogică; propune metodic şi intră regulat la cursuri”... e notat cu calificativul foarte bine.
În altarul culturii, pentru care s-a pregătit şi dedicat, a fost deci apreciat cu un merit deosebit, rămânând exemplu viu pentru falanga tinerilor, ce vor trebui să-l urmeze cu aceeaş dragoste de muncă şi acelaş spirit de jertfă.
La glasul de chemare al Patriei, sufletul său de viteaz a tresărit şi în iureş năpraznic s-a aruncat prin ploaia de obuze, în ascuţişul baionetelor, în fruntea unităţii,- ca totdeauna şi ca alţi apostoli eroi,- pentru apărarea Crucii, dreptului şi a dreptăţii româneşti. Aşa a căzut în dârzelşe lupte de la Dalnic-Odesa în ziua de 2 octombrie 1941 învăţătorul erou, Stroiescu Constantin, sublocotenent de rezervă, cu zâmbetul pe buze, îndemnându-şi dragii lui soldaţi: „ Păstrându-vă jurământul de credinţă până la capăt, cu Dmnezeu înainte!”. Apoi s-a înfrăţit cu pământul, cu glia sfântă, care-l ocroteşte.
Suflet de erou conştient, sacrificiul tău ne umple şi sufletele noastre de credinţă, de marea credinţă, care ne va aduce biruinţa. Noi cei rămaşi, fortificaţi în această credinţă, ne plecăm genunchii în faţa mormântului tău rece- dar cald în sufletele noastre- şi îţi aşezăm pe ţărâna ce te acoperă cea mai preţioasă cunună, împletită din lacrimile recunoştinţei noastre, ale Patriei şi Naţiunii.

I. Cociorva

Dar Constantin Stroiescu n-a murit, şi acest dascăl minunat a reînviat după ce a văzut „ moartea zilnic în lagărele sovietice de 5 ani şi două luni”. Trăieşte în satul său natal Brădiceni, unde mintea şi condeiul l-a ajutat să-şi depene amintirile de dascăl până aproape de pensionare din Turda şi mai ales faptele lui din perioada crudului război pentru apărarea frontierelor României. Retras în satul natal a reuşit să ne lase o carte minunată intitulată „Întoarcerea din infern”.
Ajutat de învăţătorul din sat să-şi continue studiile medii, după o absolvire a şcolii de ucenic şi croitorie, absolvă cu bri Şcoala Normală din Târgu Jiu şi obţine la sfârşitul celor 8 ani de studii titlul de învăţător , prin examenul realizat în Craiova, cu o medie de 8,33 al şaptelea din clasă. Se vede că docimologia didactică era foarte exigentă în notare şi 1938 se prezintă în Bucureşti pentru a fi titularizat pe un post. Ar fi vrut în Oltenia, Muntenia sau Cadrilater, dar a găsit un post mai convenabil în Ardeal, la Scărişoara în vârful Apusenilor, pe care l-a refuzat speriat de gheţarul vestit şi a acceptat Valea Largă din Câmpia transilvană , care ţinea de jud. Turda Arieş, unde este bine primit. În toamna anului 1939 este concentrat la regimentul 90 infanterie din Sibiu şi primeşte comanda unui pluton de mitralieri - când termină şi Şcoala de ofiţeri de rezervă. Declanşarea războiului împotriva URSS îl găseşte cu unitatea pe malul Prutului. Le mărturiseşte Nea Costică, aşa îi spuneau, respectându-i vârsta în intimitatea colegială: „am trăit momente dureroase ale populaţiei române care urma să încheie jugul sovietic, după raportul ce sfârteca ţara”. De pe Prut regimentul este trimis în Bihor, unde se pregătise liniile de fortificaţie. „Ne-am retras în judeţul Bihor, Transilvania era ameninţată cu ocuparea de Ungaria hortistă, iar noi trebuia să apărăm ţara. O săptămână am stat pe frontieră, dar România a cedat Transilvania de Nord prin dictatul de la Viena. Aici am trăit durerea cea mai mare a populaţiei române care cu lacrimi în ochi se înteba Cui ne lăsaţi?. La Cluj am fost obligaţi să defilăm în faţa unei tribune de statuia lui Matei Corvin, regele român al Ungariei. La tribună fiind ofiţeri germani şi italieni, eu întorcând capul în direcţia opusă lor. Nu ştiu colegii mei ce-or fi făcut. Ne-am retras în dealul Feleacului de unde ne-au lăsat la vatră şi m-am prezentat la postul de învăţător din comuna Valea Largă”.
Poate periplul prizonieratului a fost cel mai groaznic: sublocotenentul de atunci să se destăinuie astfel : „ în luptele de la Dalnik, la 1 octombrie 1941, batalionul meu a fost încercuit de trupele sovietice şi am rezistat până ne-au atacat cu tancurile. O mare parte din batalionul meu, printre care şi eu am fost făcuţi prizonieri. Ne-au cărat cu căruţe, camioane sub ameninţarea pistoalelor. El merge pe jos pe lângă căruţă. Mâncarea mizerabilă m-au obligat să cer să muncesc ba la coasă ba la pădure şi primeam mâncare în plus şi suportam detenţia mai uşor. Am fost în trei lagăre printre care Oranki şi Mănăstârca”.
A refuzat să să înscrie în regimentele de voluntari români încadrate în diviziile „Tudor Vladimirescu ” , „Horia, Cloşca şi Crişan” păsrtându-şi jurământul faţă de armata regală română.
În lagăr a fost înştiinţat de un consătean că l-au considerat mort şi a făcut pomana şi parastasul.
Concentrările războiul şi prizonieratul l-au întărit şi modelul partiotismului adevărat l-a electrizat întotdeauna, s-a jertfit pentru pământul românesc aşa cum au făcut şi alţi strămoşi din Oltenia pe timpul li Mihai Viteazul. În Turda, la mormântul lui Mihai Viteazul îi plăcea să contemple evenimentul primei uniri româneşti şi să le insufle elevilor dragostea pentru glia străbună.
Familia profesorului şi eroului Constantin Stroiescu îşi trăieşte cinstit frumoasa vârstă în satul de baştină. Soţia sa Victoria, o distinsă funcţionară de bancă, la vârsta de 81 de ani face grădinărit legate de pământul moştenit din moşi-strămoşi.
Poate o reflecţie plină de miez o realizează Nea Costică într-un interviu acordat în 9 mai 2013 reviste „Flcăra lui Adrian Păunescu” despre situaţia contemporană, apreciere destul de înţeleaptă: „aceşti politicieni (ca pe vremea lui I.L.Caragiale) sunt preocupaţi de îmbogăţire în loc să lupte din răsputeri pentru ieşirea României din criză, pentru dezvoltarea economică a ţării noastre care să ducă la o viaţă cumpătată pentru toţi cetăţenii din ţară”.

Prof. Valentin Vişinescu

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS