Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

22
Wed, Sep
122 New Articles

Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj

Diverse
Tools
Typography

În perioada septembrie - decembrie 2021 Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează, în conformitate cu prevederile  O.M.E. nr. 4597/ 6.08.2021, O.M.E. nr. 5195/03.09.2021 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.771/10.08.2021, concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.

La concurs pot participa cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  1. Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile  149 alin. (3), din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  3. Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
  4. Au calificativul "Foarte bine" acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
  5. Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit  248 alin. (3), din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform  280 alin. (2) litera (d), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
  7. Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor  234 alin. (1), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Nu au avut statutul de "lucrător al Securității" sau "colaborator al Securității".

Înscrierea la concurs se realizează în platforma informatică, disponibilă la adresa: https://concursdirectori.edu.ro, în perioada 15 septembrie – 26 septembrie 2021, conform prevederilor O.M.E. nr.4597/06.08.2021 și O.M.E. nr. 5195/03.09.2021.

Dosarele de înscriere vor fi elaborate cu respectarea strictă a prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Metodologia aprobată prin O.M.E. nr. 4597/06.08.2021, respectiv O.M.E. 5195/03.09.2021.

Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în data de 15 octombrie 2021, iar proba de interviu se va desfășura în perioada 15 noiembrie -8 decembrie 2021, în locațiile stabilite de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct, lista funcțiilor vacante și lista documentelor necesare înscrierii la concurs sunt afișate la sediul instituției, strada Argeș nr.24, Cluj-Napoca și pe site-ul www.isjcj.ro.

Lista funcțiilor de conducere pentru directori și directori adjuncți, vacante, pentru care se organizează concursul la nivelul județului Cluj poate fi consultată cu un CLICK AICI.

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS