Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

08
Wed, Feb
130 New Articles

Câștigătorii Concursului Național „Mesajul meu antidrog” – faza județeană, premiați de Consiliul Județean Cluj

Diverse
Tools
Typography

Joi, 24 noiembrie a.c., la sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor fazei județene a Concursului Național „Mesajul meu antidrog”, ediția a XIX - a.

Ceremonia a fost organizată de forul administrativ județean împreună cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Astfel, în cadrul evenimentului, vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Vákár István, a înmânat diplome și premii elevilor ale căror lucrări s-au clasat pe Iocurile I, II și III. Totodată, celor care au trimis propuneri le vor fi oferite diplome de participare.

Premiile acordate au constat în trotinete pentru locurile I, hoverboard-uri pentru locurile II și mingi pentru ocupanții locurilor III, acestea fiind achiziționate din fondurile special alocate de Consiliul Județean, din bugetul propriu al instituției.

În acest an s-au înscris la concurs 360 de cursanți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar din județul Cluj, care au realizat creații precum film de scurt metraj, spot antidrog, eseu literar și arte vizuale – grafică, pictură și fotografie.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vákár István: „Unele dintre cele mai de succes măsuri folosite în lupta împotriva consumului de droguri se axează pe prevenție. Este deosebit de important ca societatea și, în special, tinerii, să conștientizeze efectele nocive ale utilizării substanțelor interzise, motiv pentru care vom susține în continuare acțiunile privind reducerea și combaterea acestui fenomen.”

Scopul proiectului de tradiție „Mesajul meu antidrog” vizează creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a populației școlare în vederea neînceperii consumului de substanțe halucinogene, dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă, respectiv reducerea cazurilor de noi consumatori în rândul tinerilor.

Biroul de presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS