Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Alt obiectiv în domeniul educațional, finalizat, cu bani europeni, de Consiliul Județean Cluj

Diverse
Tools
Typography

Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările de construcții și instalații aferente proiectului cu finanțare europeană “Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Gimnaziale Speciale – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată”, unitate de învățământ aflată în subordinea forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucură faptul că am reușit finalizarea reabilitării și modernizării, cu bani europeni, a unui nou obiectiv important în domeniul infrastructurii educaționale. Elevii care frecventează cursurile acestei școli speciale beneficiază de cele mai bune condiții de studiu și de dezvoltare.”

În baza acestei investiții, la nivelul clădirii situate în municipiul Cluj-Napoca, pe strada București, la numărul 32, au fost executate, în principal, lucrări de izolare termică a pereților exteriori, de înlocuire a acoperișului și tâmplăriei, de recompartimentare și de refacere a finisajelor interioare în zonele de intervenție, fiind schimbată inclusiv pardoseala din parchet lamelar. De asemenea, pentru asigurarea cerinței de siguranță la foc a fost realizată o casă de scară nouă care se încadrează în prevederile normativelor în vigoare.

În vederea facilitării accesului persoanelor cu dizabilități, au fost realizate o rampă de acces și un grup sanitar pentru această categorie de persoane. Mai mult, a fost achiziționat un cărucior acționat cu baterii care asigură deplasarea la etaje a persoanelor cu dizabilități.

În ceea ce privește lucrările de instalații, au fost montate corpuri de iluminat cu leduri pentru un consum de energie redus, precum și panouri fotovoltaice în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile. Totodată, au fost reabilitate instalațiile de încălzire și cele sanitare.

Valoarea totală a lucrărilor este de 9.127.970 lei, inclusiv TVA.

Biroul de presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS