Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Fri, May
98 New Articles

Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează ediția 2023 a ZILEI EUROPENE A LIMBILOR, eveniment aniversar devenit tradiție a comunității  educaționale la Cluj-Napoca

Diverse
Tools
Typography

Ziua europeană a limbilor se sărbătorește în întreaga Europă, prin decizia  Consiliului Europei din anul 2001, în data de 26 septembrie, cu scopul de a promova bogata varietate lingvistică a  bătrânului continent și de a aduce în conștiința comunităților importanța studierii limbilor străine pe parcursul întregii vieți.

Cluj-Napoca este un simbol al multiculturalității și al interculturalității, un spațiu în care comunicarea, înțelegerea și respectarea diversității sunt pilonii care stau la baza dezvoltării unei comunități moderne, puternic conectate cu lumea actuală.

Ca în fiecare an, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, alături de partenerii educaționali marchează această zi a unității în diversitate prin activități creative și dinamice imersate în cultura popoarelor a căror limbă o vorbesc sau o studiază.

Momentele artistice de muzică, teatru, dans din culturile țărilor europene vorbitoare de limba engleză, franceză, germană, spaniolă și portugheză  vor fi oferite de elevi ai liceelor vocaționale și de profil: Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Coșbuc” Cluj-Napoca ,Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca, Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Eugen Pora” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca.

Ediția din acest an a evenimentului ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR LA CLUJ-NAPOCA va avea loc marți, 26 septembrie 2023, începând cu ora 18:00, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, în prezența oficialităților și a reprezentanților centrelor culturale și consulatelor din Cluj-Napoca.

„Ca în fiecare an, sărbătorim Ziua Europeană a Limbilor, la Cluj-Napoca, prilej cu  care ne reamintim de frumusețea și bogăția lingvistică a Europei. Este o zi în care ne reunim pentru a sărbători nu doar numeroasele limbi vorbite pe continentul nostru, ci și culturile, istoriile și identitățile pe care le reprezintă, într-o călătorie care depășește frontierele și abordează importanța profundă a comunicării în viața noastră. Limbile nu sunt doar un mijloc de comunicare, ele sunt mijloacele de transmitere ale poveștilor noastre, purtătoarele tradițiilor care ne definesc și punțile către experiențele noastre umane comune.
Acest eveniment este o mărturie a angajamentului nostru de a promova diversitatea lingvistică și învățarea limbilor europene. Am conceput  cu grijă un program care își propune să inspire și să introducă participanții în lumea limbilor europene și a culturilor pe care le reprezintă. De la  momentele de artă dramatică și până la exprimarea valorilor culturale prin dans și muzică,  participanții la eveniment vor avea ocazia să exploreze și să aprecieze incredibila bogăție de limbi pe care Europa o oferă.
De asemenea, sperăm să subliniem beneficiile învățării limbilor, atât la nivel personal, cât și la nivel societal. Învățarea unei noi limbi nu doar ne deschide orizonturi noi, ci și promovează înțelegerea reciprocă, toleranța și deschiderea spre îmbrățișarea noului fără prejudecăți - valori esențiale în lumea noastră diversă și interconectată.
Sărbătorirea  Zilei Europene a Limbilor e un prilej de reamintire a faptului că limbile nu sunt bariere, ele sunt punți care ne conectează la noi oportunități și la noi perspective. Ele ne amintesc că, în ciuda diferențelor noastre, împărtășim o aspirație comună pentru o Europă incluzivă, armonioasă și unită.
Vreau să adresez mulțumiri tuturor participanților, profesorilor care au pregătit elevii care vor urca pe scenă și tuturor celor care s-au implicat cu dedicație și entuziasm în realizarea acestui eveniment. Multitudinea de activități non-formale și informale realizate de către profesorii și elevii din școlile clujene cu ocazia Zilei europene a limbilor sunt mărturia creativității și a dedicării comunității educaționale clujene”
a declarat doamna  Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ, I.Ș.J. CLUJ    

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS