Dani Răzvan Rus, elev al Școlii Gimnaziale ”Horea, Cloșca și Crișan” din municipiul Turda, este câștigătorul unui premiu internațional, în urma participării la competiția International Kids Coding Competition (IKCC) 2022.
La ediția 2022 a concursului au participat 864 de elevi din nu mai puțin de 46 de țări, doi elevi români aflându-se pe podiumul premiaților la finalul competiției. Concursul este organizat pe categorii de vârstă și s-a derulat pe tot parcursul lunii ianuarie 2022, rezultatele finale fiind anunțate în data de 15 februarie 2022. Astfel, la categoria de vârstă 13-14 ani, elevul turdean Dani Răzvan Rus de la Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” a fost printre premianți, alături de un elev din Indonezia (I) și un alt elev din Singapore (II), elevul turdean situându-se pe poziția a treia și de asemenea, la categoaria de vârstă 11-12 ani, un alt elev român și tot din județul Cluj, Elisa Vincze de la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” Cluj Napoca, a obținut locul al doilea, ceilalți doi elevi de la categoria ei de vârstă fiind din Statele Unite ale Americii (I), respectiv Indonezia (III).
Concursul este susținut de companii software și incurajează elevii să-și dezvolte abilitățile de programare software, informatică și tehnologii avansate. Pentru participarea la competițiile IKCC nu se percepe nicio taxă.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS