Stegaru sculpteaza si-n psihic | AUDIO
Bugnariu mai ca s-ar inchina la Nechifor | AUDIO
Tabloid tras in rama | AUDIO
Câteodată viaţa îţi oferă posibilitatea să arăţi din tot sufletul ceea ce ştii. Nefericirea este că nu arăţi decât ceea ce ştii, nici mai mult nici mai puţin. Şi mai frumos e când o faci de la înălţime, indiferent de ce e dată această înălţime – funcţie, poziţie socială sau poziţie politică etc.
Asteptare peste asteptari | AUDIO
Gaina off-topic
Manifestarea organizată la Turda de Societatea Culturală Filarmonia Cluj pentru a marca atât lansarea de carte cât şi expoziţia semnate, ambele, Călin Vasile Plăcintar, a fost un bun prilej de amintiri şi chiar rememorări pentru unii din cei prezenţi. Momentul de plecare al rândurilor de mai jos nu a fost neapărat faptul că persoana din centrul atenţiei a fost elev al actualului „Liviu Rebreanu”, cât o anumită luare de cuvânt în acest sens.