Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

23
Tue, Apr
110 New Articles

ŞOC ŞI GROAZĂ ÎN PRESA LOCALĂ: Liberalul Haiduc dă de înţeles că "Ziar 15 minute" ar deţine informaţii secrete

Strofocle
Tools
Typography

Co-preşedintele PNL Câmpia Turzii, Cristian Haiduc, a făcut, fără să vrea, dezvăluirile chiar înainte de întâlnirea liderilor noului PNL Luna, vineri, 20 martie.

În nişte timpuri în care normalitatea, logica şi bunul simţ şochează, iată că un nou element de o evidenţă zdrobitoare loveşte ca un tsunami creierele spălate pentru a le trezi la viaţă. De la apariţia ştirii, până şi Calea Lactee şi-a modificat dimensiunile (pentru ignoranţi: Universul se extinde permanent, deştepţilor!).

Pe când liberalii din comuna Luna se întâlneau să oficializeze componenţa biroului local de conducere a filialei noului partid funzionat, co-preşedintele PNL Câmpia Turzii şi-a aruncat ochii peste ultimul (pardon, cel mai recent) număr în format tipărit al publicaţiei "Ziar 15 minute" (menţionăm că nu ştim cine a adus la acea întâlnire mai multe exemplare ale publicaţiei, deci cine promovează publicaţia inclusiv la întâlnirile de partid). Invariabil, Cristian Haiduc a citit titlul care trona pe prima pagină, titlul articolului de deschidere, cum ar veni: "Tudor Ştefănie se retrage din cursa pentru Primăria Turda".

Într-un moment de luciditate evidentă şi de logică dusă la extrem, co-preşedintele PNL Câmpia Turzii se întreba, aproape retoric, uitându-se, cu un zâmbet şăgalnic, în jur: "Cum adică Ştefănie s-a retras din cursă? Din ce cursă s-a retras?", Haiduc concluzionând cât se poate de normal: "Ca să se retragă din vreo cursă, trebuia să înceapă cursa...".

Acesta a fost momentul care ne-a pus pe gânduri: cu siguranţă publicaţia de buzunar (aşa am înţeles că se doreşte a fi) "Ziar 15 minute" are informaţii secrete cum că, de fapt, cursa pentru Primăria Turzii ar fi început, doar că noi, restul, nu ştim, dar "Ziar 15 minute" ştie că informaţia ar fi reală. Că altfel cum ar fi putut scrie un asemenea titlu care, în absenţa acestor informaţii cruciale, aproape ar mirosi a dezinformare - ca să nu zicem a lipsă totală de profesionalism sau o lipsă totală a cunoaşterii limbii române în esenţa ei?

Cu alte cuvinte, Cristian Haiduc i-a arătat o haiduceală publicaţiei "Ziar 15 minute" punând-o la zid în cel mai firesc mod cu putinţă. Dacă Haiduc ştie ceva ce noi nu ştim, îl invităm să ne spună. Dacă "Ziar 15 minute" ştie că deja a început cursa pentru câştigarea fotoliului de primar al municipiului Turda, invităm publicaţia să ofere dovezi concrete în acest sens, cu atât mai mult cu cât alegerile sunt abia anul viitor.

Trecem peste faptul că fotografia care însoţeşte articolul nici măcar nu era de la momentul politic în care primarul Tudor Ştefănie ar fi anunţat că nu mai candidează, ci de la o conferinţă de presă din Primăria Turda (adică un cu totul alt context, unul administrativ şi nicidecum politic) şi spunem doar că în lipsa oferirii acestor informaţii concrete, ne putem rezerva dreptul de a afirma că aceste informaţii sunt ţinute la secret, iar Cristian Haiduc a dezvăluit, indirect, că ele ar exista.

Notă: Am încercat, pe cât posibil, ca atât titlul acestui text cât şi rândurile de mai sus să fie cel puţin la fel de inadecvate precum titlul amintit din publicaţia amintită. Ne-a ieşit?

 

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS