Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

17
Sun, Oct
126 New Articles

Amintiri din anii pandemiei

Emma Săvan - Premiul I

Agora
Tools
Typography

(Text care a obţinut Premiul I - secţiunea gimnaziu - la ediţia a XVI-a a concursului naţional de eseuri organizat de Biblioteca “Teodor Murăşanu” Turda în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Teodor Murăşanu”)

Nu rețin eu foarte bine cifre, deci, automat nu rețin date istorice sau date importante, așa că perioada pandemiei nu este foarte bine structurată pe axa cronologică la mine în memorie.

Totul a început anul trecut, când eram în clasa a VII-a. La începutul celui de-al doilea semestru, mă tot mă plângeam că: „Mi-e greu cu școala! Am așa de mult de învățat! Am și multe teme! Off!" Asta ziceam mai tot timpul.

Ȋntr-o zi, eram prin centrul orașului ȋmpreună cu mama și iarăși am început să mă plâng de teme și de cât de mult am de învățat și, la un moment dat, am zis: „Așa aș vrea să se termine școala asta mai repede! Nu contează cum, dar să se termine.” Ar cam fi trebuit să ascult mai cu luare a minte cântecul acela al Andrei, cântăreața, în care zice: „Vezi ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești.”

Ei bine, după câteva zile, s-au închis școlile și, când am primit vestea, nu am știut cum s-o procesez. Așa că am evitat pur și simplu să mă gândesc la faptul că s-au închis școlile și că nu am voie să ies din casă. Eu nu m-am gândit efectiv la subiectul acesta ceva vreme, dar, mai mult ca sigur, creierul meu a procesat bine informația în acest timp, pentru că eram destul de ciudată în acea perioadă de început de pandemie, deoarece, am fost nevoită să stau mult mai mult cu părinții și frații mei.

Țin minte că, atunci când îmi făceam patul de dimineață, îmi băteam perna ca să o fac mai pufoasă, dar îi trăgeam pumni ca lumea. Simțeam că sunt cam necioplită, pentru că mama îmi făcea remarci de care nu mi-a mai făcut înainte. Cu fratele meu nu mă înțelegeam bine, pentru că nu aveam vreme, înainte de pandemie, să petrec timp cu el. Dar, cum n-am făcut școală, am ajuns să îmi dau seama că eu aveam aceeași părere despre fratele meu (cu care locuiesc în aceeași casă și cu care mă duc la aceeași școală) cu cea pe care mi-am făcut-o despre el când aveam opt-nouă ani, când mi-am dat seama că pot gândi. Deci, mai pe scurt, mi-am dat seama că nu-mi cunosc familia, din cauză că programul meu avea pe primul loc școala.

Din clasa a cincea până când a început pandemia, n-am avut timp să mă gândesc la altceva în afară de școală, deoarece eram, și încă sunt, o fire ambițioasă și voiam, și încă vreau, să învăț cât de bine pot. Însă, odată ce școala mi-a fost scoasă cam cu totul din program, pot spune că mi-am dat seama ușor, ușor, cum sunt eu, ca persoană. Aș putea spune că mentalitatea îmi este total diferită de cea de acum un an.

După câteva săptămâni în care eram o tornadă de gânduri, emoții, idei noi și alte perspective, m-am conectat la online și, cu cât am folosit mediul online mai mult, cu atât mă deconectam mai mult de lumea din jurul meu, de colegi, în principal. La momentul respectiv, nu mi-am dat seama ce se întâmpla, doar acum, când mă gândesc la asta, realizez faptul acesta.

În vara anului trecut, eram foarte revoltată de pandemie și credeam că sunt mințită. Nu puteam să cred că ce se spune la știri e adevărat. Nici măcar nu știam cum se poartă masca, dar eu credeam că numerele sunt fabricate. Nu stăteam la distanță, cam nimic din ce mi se zicea nu făceam, pentru că nu eram obișnuită cu acele reguli. Și, vă dați seama, deja voiam să reînceapă școala!

Cȃnd cursurile ce necesitau prezență fizică au reȋnceput, a fost bine. Se putea observa clar lipsa de conexiune dintre noi. Ce s-a putut ȋntȃmpla ȋn acest răgaz! Însă, până la urmă, fiind ȋn clasa a VIII-a, s-a dovedit că nu prea aveam timp de altceva în afară de învățat pentru examen. Așa că nu m-a prea deranjat.

Însă, lumea s-a schimbat. Emoțiile principale din acea perioadă au fost clar: frica și nesiguranța. Mă simțeam că într-o barcă pe un ocean pe timp de furtună. Orizontul mi s-a limitat cumplit, din moment ce, uneori, chiar nu puteam ieși din casă, pentru că aveam ore online. Am fost destul de indignată la început, dar, mi-am dat seama că e bine online, că sunt scutită de un drum și că pot dormi în pauze. Astfel, vorbind foarte puțin, abilitățile mele sociale au scăzut semnificativ. Insesizabil, am început să evit conversațiile, pentru că mi-am dat seama că vorbesc numai prostii după prima conversație după o lună și ceva, cu un coleg. Aparent, se poate să uiți cum să vorbești.

Acum, sunt în regulă cu pandemia. Mi-am dat seama că, m-am cam schimbat ca persoană, în mai bine, și am învățat să apreciez de o mie de ori mai mult orice aspect al vieții. Totul datorită pandemiei.

Săvan Emma
clasa a VIII-a A la Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS