(Text care a obţinut Premiul II - secţiunea gimnaziu - la ediţia a XVI-a a concursului naţional de eseuri organizat de Biblioteca “Teodor Murăşanu” Turda în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Teodor Murăşanu”)
2020 a început normal, dar ne-a surprins pe noi toți. Nimeni nu se aștepta să trăiască un scenariu de film SF. Pentru unii oameni au fost momente foarte dificile, pline de groaza, de teamă, pentru alții a fost poate cea mai buna perioadă a vieții lor, pentru că au avut timp, în sfârșit pentru lucrurile cu adevărat importante pentru ei. Cert este că pandemia ne-a schimbat pe toți într-un fel sau altul…
Am petrecut multe clipe în singurătate, departe de colegi și prieteni, ascunși fiecare în spatele monitorului, legați doar printr-un cablu de internet. Îmi era dor de râsul lor și de zumzetul continuu din jur. Îmi era dor de profesori si de conexiunea fizică, imposibil de recreat printr-un calculator. Îmi era dor de viața mea normală de dinainte. Îmi era dor sa fiu din nou un copil liber. A fost trist să mă gândesc că mai am câteva luni de zile până să-mi iau rămas bun de la gimnaziu și eu stau închisă în acasă. Doar gândul că aș putea rata ultimele, si cred, cele mai frumoase momente de sfârșit de generală, mă înspăimânta si mă făcea să sper că se va termina în curând totul.
Am avut parte de multe restricții, nu doar în legătură cu mersul la școală. De la excursiile si vacanțele anulate, până la interdicțiile de a ne întâlni cu familia si cu oamenii dragi. Cred că dintre toate, aceasta m-a durut cel mai tare. Faptul ca nu am putut fi lângă bunicii mei de sărbători. Faptul ca doi bătrâni, singuri și triști își așteptau copii si nepoții, care nu aveau să mai vină de acel Crăciun, datorită iubirii si grijii pe care le-o purtau. A fost un sentiment tare neobişnuit, pentru că s-a întâmplat pentru prima oară. Avem frumoasa tradiție de a ne petrece sărbătorile la casa de la munte a bunicilor mei. O tradiție de la care nu ne-am abătut, până anul trecut.
Da, cu siguranță au fost foarte multe neplăceri cauzate de această pandemie, dar cred, în același timp, fiind un om foarte optimist, că am avut parte de cea mai prosperă perioada a mea de până acum. În sfârșit am avut timp să fac tot ceea ce-mi doream. Am început să fac mai mult sport, să cânt la chitară, să fac fotografii și în mare parte toate lucrurile pe care mi le doream să le fac din totdeauna, dar niciodată nu le găseam loc în programul meu zilnic, din diverse motive. Tot in această perioada mi-am descoperit pasiunea de a scrie, mulțumită unui profesor excelent, care a văzut în mine un talent ascuns. Am început să citesc foarte mult și să descopăr magia cărților, despre care îmi povestea mereu mama, dar pe care niciodată nu reușeam s-o înțeleg. Citind mult, am început sa văd lucrurile diferit si mi-am deschis orizonturile. Am început să înțeleg lumea din jur, așa cum este ea, cu bune si rele. Am descoperit că cel mai bine este să iau lucrurile așa cum vin și că totul are un sens, chiar dacă la momentul respectiv pare imposibil de înțeles.
Până la urmă, pandemia aceasta mi-a adus momente de suferință, dar si momente de împlinire, pe toate planurile. Mi-am dat seama că totul se rezumă la credință, încredere, acceptare și iubire.
Burcea Mara
clasa a VIII-a B Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae” București
