(Text care a obţinut Premiul III - secţiunea gimnaziu - la ediţia a XVI-a a concursului naţional de eseuri organizat de Biblioteca “Teodor Murăşanu” Turda în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Teodor Murăşanu”)
Îmi aduc aminte că, acum un an și ceva, eram la munte și atunci am aflat că a fost găsit primul caz de Covid-19 din țară. Pe toate canalele de știri se vorbea non-stop despre acest lucru. Prima dată nu credeam că o să fie așa de grav la noi, pentru că țara noastră era departe de Wuhan, orașul din China de unde a început pandemia, dar, din nefericire, după câteva săptămâni, și la noi în țară au încept să apară din ce în ce mai multe cazuri, iar situația începea să se agraveze.
Într-o seară de marți, țin minte că stăteam și mă uitam la televizor, când am aflat că școlile se vor închide pentru o săptămână. Eram foarte fericit, mai ales că miercuri trebuia să dăm un test la fizică, iar vineri un test la matematică. După câteva zile, am auzit la televizor că România intră oficial în stare de urgență. Prima dată, nu am știut ce înseamnă, dar, apoi, ni s-a spus că trebuie să stăm în case și nu avem voie să ieșim din curte doar cu declarație pe propia răspundere.
La început mi-a plăcut. Stăteam toată ziua și mă jucam cu prietenii mei pe calculator, dar, după aproape două luni, a devenit deja plictisitor. Mă gândeam doar când se va termina, să pot merge cu prietenii mei pe afară, să ne jucăm cu mingea, să ne dăm cu bicicletele sau să ne jucăm diverse jocuri. După câteva săptămâni, în sfârșit, am auzit o veste bună: cazurile de infectare au scăzut, iar la jumătatea lunii mai, starea de urgență se va termina. Eram fericit! După aproape trei luni de stat în casă, o să ies afară, o să-mi văd prietenii și rudele după o perioadă destul de lungă de timp.
Vara care a urmat a fost una destul de liniștită, mai ales că nu aveam teme. Am mers în vacanță, am ieșit cu prietenii afară, am mers la pescuit și am făcut lucruri pe care mi le-am propus să le fac primăvara, dar din cauza stării de urgență nu am mai reușit. Timpul a trecut rapid, iar toamna a venit. Mă gândeam la întâlnirea cu colegii pe care nu i-am văzut de aproape șapte luni. Apoi, am mers două luni la școală ca să aflăm că orele se vor desfășura online, tot semestrul I, din cauză că rata de infectare era foarte mare. Mă plictiseam deja în fiecare dimineață să deschid calculatorul și să stau în fața lui mai mult de jumătate din zi. În vacanța dintre cele două semestre, am aflat că vom merge fizic la școală. Eram destul de fericit, mai ales fiind clasa a VIII-a, iar online nu prea înțelegeam materia predată de profesor.
Și cu toate acestea, uite-ne ajunși în zilele noastre, în care, pot spune, am învățat să trăim în aceste vremuri mai grele, la care este supusă omenirea. După părerea mea, acești aproape doi ani de pandemie i-au învățat pe oameni să fie mai responsabili și să aibă grijă nu numai de ei ci și de ceilalți din jurul lor.
Ovidiu Porcilă
clasa a VIII-a C Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda
