Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

07
Sun, Mar
277 New Articles

Meltenismul vine si in/pe valuri

Agora
Typography

Într-una din serile săptămânii trecute, în centrul staţiunii Neptun, un tânăr se afla pe trotuar încântând puzderia de trecători cu melodiile pe care le interpreta la harpă.

Nu suntem în măsură să spunem noi cât de dificil este sau nu este să cânţi la harpă pentru că nu avem căderea (din punctul nostru de vedere este dificil) şi tot ceea ce vă putem spune este că despre harpă ştim că este printre puţinelele instrumente cu coarde fără cutie de rezonanţă.

Ce ne-a impresionat, însă, într-un mod pe care nu-l chiar putem descrie aici (pentru că nu e frumos să înjuri câteva minute încontinuu fără să te repeţi) este reacţia unuia dintre trecători cu referire la interpretul la harpă.

Mai exact, o voce care trecea prin zonă cu tot cu proprietarul căruia părea să-i fi fost extirpată o anume glandă (nu ştim care, exact) spunea la adresa interpretului (cităm din memorie): "Hai, bă, că eşti bun de sapă... Mai du-te şi la lucru!...".

Dumneavoastră ce-aţi fi făcut în acel moment?...

Am întors instinctiv capul dinspre locul din care am intuit că venea vocea, dar la zece persoane pe metrul pătrat - cât era densitate de populaţie ieşită la promenadă - e greu să identifici pe cel care nu continua cu ce a spus. Aşadar, nu vă putem oferi detalii în plus despre emitentul vorbelor de duh. Pornind chiar de la principiul că cineva care cântă la harpă poate să şi sape în timp ce cineva care poate doar să sape nu prea poate să cânte la harpă, nu vă putem confirma dacă isteţul măcar avea faţă de harpă - ca să-şi permită să emită asemenea judecăţi de valoare. Dar după cele spuse, putem intui că faţă de sapă avea sigur.

Acum încercaţi să puneţi în paralel reacţia isteţului cu un moment simultan care se întâmpla în acelaşi loc: o fetiţă la 4-5 ani se uita cu ochii mari la cel care cânta la harpă, atât de impresionată încât l-a tras pe tatăl său de mână aşa încât să mai zăbovească în preajma acordurilor. Tatăl s-a ghemuit lângă fetiţa sa şi încerca să îi explice ce e aceea harpă şi cum nenea acela scoate suntele acelea frumoase.

Momentul culminant al acestei întregi povestioare este, însă, cel care răstoarnă lumea "săparilor" cu susul în jos este cel în care fetiţa, văzând că şi alţi trecători pun bani în cutiuţa de lângă nenea care cântă la harpă, i-a cerut şi ea cinci lei tăticului ca să lase şi ea o urmă de recunoştinţă şi mulţumire pentru nenea care a încântat-o aşa de mult încât a zăbovit acolo cu ochii mari.

Evident, isteţul nostru nu mai era acolo să vadă asta. Şi poate şi dacă era şi vedea, nu ar fi înţeles nimic. Era demult plecat... probabil la sapă, să mai sape printre amintirile lui puţine după nişte clişee pe care să le arunce cu voce tare printre oameni pe lângă care el era atât de mic, doar că nu realiza asta.

Şi ca să nu credeţi că acesta un caz singular şi că loc la mare are chiar oricine - chiar orice meltean - avem şi un test de logică: dumneavoastră ce-aţi face cu o cutie de pizza după ce deja aţi şi râgâit după produsul pe care cutia îl conţinea?

Hm?...

Păi o lăsaţi, dracului, acolo unde vă taie capul, că doar şi-aşa nu vă mai trebuie, nu?...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS