Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

13
Tue, Apr
272 New Articles

Hotarul Turzii

Agora
Typography

Denumit aşa de multe secole, acest teren agricol de mărimea unui land german înainte de unificarea Germaniei, prin fertilitatea pământului şi a multor izvoare, l-au favorizat pe omul primitiv să-şi asigure cele necesare traiului iar sarea din lacuri şi salină să aibă păşuni cu sare necesare creşterii vitelor.

Descoperirile arheologice din cătunul Valea Florilor - un topor neolitic cu monede romane din secolele II-III d. Hr., a unor râţniţe şi unelte din lemn pentru exploatarea sării - dovedesc continuitate şi civilizaţie romană. Descoperirile recente de pe valea seacă a unui sit arheologic, un cimitir suprapus - unul roman şi unul din evul mediu - sunt un semn al populaţiei de viaţă daco-romană.
Diplomele regilor maghiari din secolele XIII, după penetraţia acestora în Transilvania, arată că în această perioadă existau aşezări omeneşti în întreg hotarul Turzii care au fost distruse mai ales de expediţiile tătare şi turceşti, dar săpăturile nesistematice au descoperit chiar urmele unor biserici catolice în zonă.
Istoricii maghiari ne confirmă şi o altă bogăţie a hotarului: lacurile artificiale populate cu peşti, care erau hrana preoţilor şi călugărilor din Turda şi împrejurimi, lacuri păzite de personal calificat al primăriei turdene.
În perioada feudalismului timpuriu, aproape tot hotarul a fost preluat de nobilii maghiari prin procese de forţă, băştinaşii devenind robii pământurilor nobililor. Trebuie să observăm că acest pământ reavăn a fost transformat în ferme agricole, angajând pe valahii din zonă ca muncitori agricoli, construindu-le hodăi singuratice.
Românii s-au înmulţit atât prin natalitate sporită, dar mai ales prin roire din toate zonele româneşti învecinate, care s-au ţinut întotdeauna din matca de care venise.
Treptat, se produce un miracol pe care istoricii maghiari nu şi-l pot explica. Românii din hotar, dar şi din satele Rediu, Miceşti, Sălişte, Banabic (Vâlcele), Petreşti refuză să înveţe limba cuceritorilor, iar nobilii maghiari să înveţe limba valahilor pentru a se înţelege cu aceşti truditori ai pământului. Maghiarii numesc acest fenomen "vlahizare" şi-l consideră un pericol pentru statul maghiar. Dar acest fenomen este mult mai adânc. Românii îşi dau seama de originea şi puterea lor şi la mijlocul secolului XIX îşi arată tăria şi forţa în Revoluţia de la 1848-1849 şi în satele apropiate Turzii unde se mai vorbea limba maghiară, era, de fapt, biruinţa românului care se emancipase şi îşi cerea drepturile fireşti.
Atât istoricul maghiar Orbán Balázs, cât şi Csipkés motivează acest neapetit al românilor faţă de limba stăpânului, că românii nu-s capabili să înveţe limba unui popor cult, dar istoria a dovedit capacitatea românilor de a învăţa limbi străine, prin intelectuali de marcă, în toată perioada istoriei universale.
Ideile revoluţiei pătrund şi în spaţiul hotarului Turda şi oameni de cultură turdeni - amintim de Nicolae Mureşan sau Ion Arpadi - participă la acţiuni de informare a acestor ţărani de pe hotar şi chiar sunt ucişi de tineri maghiari pentru cutezanţa lor.
La începutul secolului XX se mai produce un fenomen defavorabil maghiarilor. Nobilii maghiari, care, majoritatea exploatau pământul de la distanţă, prin sistemul de moştenire a proprietăţii, prin urmaşi, încep să îşi vândă proprietăţile din hotarul Turda chiar la robii români.
Radicalizarea românilor îi sperie pe nobili, care se retrag fie la Budapesta, fie în oraşele transilvane cu preponderenţă maghiară.
În anul 1913 acest proces de vânzare-cumpărare era ireversibil şi românii intră în proprietate pe pământurile pe care le munceau.
La acest proces au contribuit legile prohibite ale oraşului Turda, de a-i ţine pe români în afara oraşului, care au rezultat un adevărat bumerang.
Despre starea mizeră în care erau ţinuţi vlahii din hotar, o radiografie realizează un sociolog în revista Luceafărul din Sibiu, în numărul 7, din 1914, în care se spune: "Cultura acestor locuitori de pe hotar era o tragedie care scutură şi revoltă. Aceşti hodăieşi, în depărtare de 10-35 de km de Turda trăiesc izolaţi în lume, ajungând în contact cu lumea numai sâmbăta, când merg la târgul săptămânal la Turda, pentru a repera, apoi, şi stăpânului, despre sporul săptămânii şi să ieie măsurile următoare. Aceşti hodăieşi izolaţi au foarte mulţi copii. Fiecare are cel puţin 6-7 copii, dar sunt şi alt fel de familii unde se găsesc câte 12-14 copii la o casă".
Hodăieşii au simţit cel mai bine prefacerile unirii din 1918. mulţi au luptat pe front şi au contribuit, prin jertfe, la realizarea României Mari.
Rămas mult în urmă, acest teritoriu curat românesc a cunoscut anumite prefaceri.
Abia în 1950, din punct de vedere administrativ, devine o comunitate de sine stătătoare, prin înfiinţarea comunei Ploscoş şi a satelor subordonate: Lobodaşi, Crairît şi Valea Florilor.
Administraţia românească a făcut eforturi mari pentru ca şi comuna Ploscoş să aibă şcoli, biserici, primărie, ferme agricole, dar şi beneficiile pentru locuinţe moderne, cu utilităţi de electrificare, cooperative meşteşugăreşti şi reînvierea tradiţiilor populare.
În anul 2013, pentru comuna Ploscoş sunt elemente care fac cinste pentru civilizaţia românească şi mai ales pentru exploatarea bogăţiilor pe care le are.
Cine putea să le cunoască şi să le facă cunoscute decât actualul edil al comunei Pploscoş, inginer agronom Aurel Truţă, bun cunoscător al meleagurilor hotarului ca inginer agronom la secţia Crairît a IAS Poiana şi apoi ca fermier particular care a dezvoltat mecanizarea şi a scos recolte bogate.
Fiind legat de locurile natale, născut în Rediu, deşi a lucrat cu bune rezultate în specializare la o fermă ştiinţifică în cultivarea cartofului, a preferat să îşi găsească rosturile aproape de părinţii şi neamurile sale. Deşi nou în funcţia de primar, s-a gândit să sărbătorească, în 2013, 100 de ani de la atestarea documentară a localităţii Ploscoş şi a 95 de ani de la Marea Unire, când s-a realizat, prin voinţa poporului român, statul naţional român.
Cele mai grele probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă primarul Aurel Truţă sunt problema drumurilor de legătură cu şoseaua europeană E60, cea a pietruirii drumurilor interioare între satele comunei, cea a electrificării tuturor cătunelor pentru forarea unor conducte şi puţuri de adâncime, pentru a asigura cu apă permanentă şi de calitate atât pentru gospodari, cât şi pentru vite.
Foarte important este cum va reuşi să-şi formeze bugetul pe 2013, colaborând cu Consiliul local, pentru problemele de urgenţă care trebuie implementate.
Vara secetoasă excesiv l-a obligat să investească pentru trei motopompe, care să asigure permanent apa. Localitatea fiind aderentă la Compania de Apă Arieş poate fructifica avantajele pentru aprovizionarea permanentă cu apă a localităţii.
Circulaţia între satele din Ploscoş iar este o problemă care poate fi îmbunătăţită ca şi electrificarea unor cătune, acţiune care a şi demarat.
În respectul pentru eroii şi veteranii din tot hotarul cred că realizarea unor monumente închinate acestora - care au făcut istorie - este o acţiune de mare respect pentru toate generaţiile.
Cum Europa prin fondurile cu destinaţie pentru localităţile rurale, trebuiesc proiectate temeinic, susţinută prin motivaţie ca ele să ajungă pentru Ploscoş şi întreg hotarul.
Primarul Aurel Truţă priveşte cu mult discernământ problemele majore ale localităţii care se apropie de condiţiile unor standarde europene. Să nu uităm că toate prefacerile moderne din agricultură s-au petrecut în hotarele Turzii, unde-n cele două trupuri din hotar s-au desfăşurat experienţe şi câştiguri prin specialişti de forţă de la Staţiunea de Cercetări Agricole Turda şi unde au lucrat şi hodăieşii şi au mai furat din tehnologia acestor ingineri agricoli.

Profesor,
Valentin Vişinescu

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS