Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Fri, May
95 New Articles

Eternitatea începe trist

Editorial
Tools
Typography

Undeva – nu aş putea explica exact unde – parcă se simţea nevoia câtorva cuvinte despre cel care a fost Ioan Vasinca. Da, acum deja e greu să vorbeşti de Ioan Vasinca la prezent dar, poate, şi mai greu este să vorbeşti de Ioan Vasinca la trecut.

Se spune că nu poţi vorbi despre adevăr decât în măsura în care eşti parte a respectivului adevăr. Similar, fiecare dintre cetăţeni poate vorbi despre Ioan Vasinca doar în măsura în care l-a cunoscut – mai mult sau mai puţin – şi doar cu referire la împrejurările în care l-a cunoscut.
La fel ca oricine, Ioan Vasinca a fost fiu, frate, soţ, tată... Dar asta e o parte privată a vieţii care trebuie să rămână neatinsă. Mai mult, însă, Ioan Vasinca a fost şef, angajat, cunoscut şi prieten. Nu în ultimul rând, Ioan Vasinca a fost persoană publică. Şi fiecare din cei care l-au cunoscut pot vorbi despre Ioan Vasinca doar în măsura în care l-au cunoscut şi doar cu referire la împrejurările în care l-au cunoscut. Restul presupoziţiilor nu pot decât să rişte să se subscrie unei nulităţi în ceea ce priveşte, cel puţin, adevărul-concordanţă.
Pentru mine, personal, Ioan Vasinca a fost primarul Câmpiei Turzii. Indiferent de formaţiunea politică din care a făcut parte într-un moment sau altul, în opinia mea Ioan Vasinca a avut felul său particular de a se desprinde de politic pentru a putea rămâne în administrativ. Dacă au existat lupte intestine, discuţii în spatele uşilor închise, decizii luate departe de ochii publicului... probabil că au existat. Dar din moment ce au avut loc în spatele uşilor închise, înseamnă că aşa s-a dorit să şi rămână: departe de ochii publicului, motiv pentru care şi trebuie lăsate acolo. Pentru că important este ce s-a văzut.
Probabil nu sunt cel mai potrivit să vorbesc despre omul Ioan Vasinca atâta timp cât nu sunt eu cel care să-l fi cunoscut cel mai îndeaproape pe omul Ioan Vasinca. Dar în măsura în care l-am cunoscut, pot să spun, foarte pe scurt, că mie nu mi-a greşit cu nimic.
Om la locul lui, ce emana mai mereu o atitudine uşor clasic-ancestrală, cu o aşezare ce amintea câtuşi de puţin de inteligenţa nativ-rurală, Ioan Vasinca se poziţiona, de multe ori în postura mediatorului, a celui care aduce echilibru, care are mereu dorinţa de a împăca părţile beligerante.
Iar atitudinea liniştită o puteai regăsi şi în biroul de la Primărie. Nu spunea „nu” şi încerca să ofere soluţii chiar prin a-şi arăta disponibilitatea la dialog. Uneori cu câte-o ţigară fumegând în scrumieră, Ioan Vasinca participa la interviu cu răspunsuri concrete, simple, care să nu lase loc la interpretări.
Dar acum Ioan Vasinca nu mai este...
Când se întâmpla ca vreun artist – de exemplu Whitney Houston – să treacă în postexistenţă, scribalăii se înghesuiau să scrie cum că va cânta printre îngeri şi ne va cânta din Cer. Personal, nu sunt tentat deloc să subscriu unor astfel de atitudini năvălite într-o stare de emoţie puternică şi al căror scop, subconştient, este să umple imediat golul celui plecat – mai mereu – mult prea curând. Pentru că aşa este fiinţa umană: pentru ea toate evenimentele de o atare încărcătură şi importanţă se întâmplă „mult prea curând”. Acest „prea curând” îl pot accepta – şi am experienţe care îmi susţin inclusiv conştientizarea acestei acceptări – însă nu pot împărtăşi atitudini de genul „Ioan Vasinca va conduce Câmpia Turzii din Ceruri”.
Da, e părerea mea şi ea poate fi combătută la primul pas, ceea ce e absolut corect şi normal. Păcat, însă, că realitatea de dincolo de emoţie este taman imaginea răsturnată a exact acelei emoţii care se luptă din răsputeri să compenseze nimicul cel mai adânc şi cel mai înfricoşător închipuit.
Ioan Vasinca a plecat din această lume ca primar. Într-un fel sau altul, pentru unii sau pentru alţii, Ioan Vasinca va rămâne – în sufletele celor care l-au cunoscut – eternul Primar. Iar cum un om rămâne în lume prin ceea ce a făcut în lume, cea mai onestă modalitate de cinstire a lui Ioan Vasinca este ca Primarul să fie amintit prin ceea ce a făcut, nu prin ceea ce nu a făcut.
E înfiorător cât de repede pot trece în uitare, cu timpul, cei plecaţi. Cel mai probabil nu va fi neapărat cazul lui Ioan Vasinca. Posibil viitor simbol al Câmpiei Turzii, Primarul Ioan Vasinca, din păcate, nu se va mai întoarce. Doar şi pentru atât, şi tot merită să fie amintit prin lucrurile pe care le-a făcut, prin emoţiile plăcute lăsate în sufletele celor care l-au cunoscut.
Restul, e tăcere...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS