Refugiaţii

Lumea întreagă s-a făcut ochi şi urechi de aţintit pe refugiaţi, pe dramele lor, pe ceea ce-i determină să plece, pe ce păţesc pe drum unii dintre nefericiţi sau pe cum reacţionează guvernele anumitor ţări unde aceştia ajung. Sau unde vor să ajungă...

Evident mediul online e plin de păreri pro şi contra, de susţinere sau de acuze şi de te mai miri ce.

Spre exemplu, unii aminteau că prin primăvară "ameninţarea ISIS" era că vor trimite 500.000 de persoane în Europa şi că "iată-i, aceştia sunt". Ba mai mult, alţii, mai răi în sugestie, se bucurau că refugiaţii "au pus stăpânire" pe Budapesta - capitala unei ţări vecine, pentru cine nu ştie - şi dădeau de înţeles cum că "lasă să vadă şi ei cum e să vină migratorii peste tine, să vadă ce bine e", cu aluzie la cu totul altceva. Nişte oameni răi cei care fac astfel de afirmaţii. Să nu vă luaţi după ei. Luaţi-vă după ce vi se spune la televizor la emisiunile cu femei dezbrăcate. Apropo, cică s-ar relua procesul Elodia, ştiaţi?

În fine...

Ideea, per general, este că "drepturile omului" şi că una şi că alta, dar toate astea întâmplându-se în contexte în care Rusia şi China au pus piciorul în pragul bărcii cu refugiaţi şi şi-au exprimat cât se poate de clar poziţiile.

Totuşi, ceea ce impresionează este modul în care internauţii de la noi se dau de pământ de necaz când înţeleg - cu mintea lor, de multe ori puţină - dramele oamenilor care s-au refugiat.

Ce ne interesează pe noi, însă, este cu totul altceva: există şi aici dublă măsură, dau doar puţinătate şi prostie?

De ce ne întrebăm asta? Pentru că, de exemplu, în numai câţiva ani, zeci de mii de medici s-au refugiat în ţări unde sunt băgaţi în seamă şi nu sunt batjocoriţi ca în România. Ei nu sunt tot refugiaţi? La refugierea lor cine a plecat urechea, atunci când pur şi simplu au fost trimişi să plece de către cel care acum uzează dalele de pe holurile tribunalelor mai ceva decât tapiţeriile de pe scaunele la Cireşica, cel pe care l-au adus în fruntea ţării şi l-au şi menţinut acolo cei care acuma îşi zic liberali şi lumea îi crede, cei care acum şi-au luat ţara înapoi dar al căror preşedinte votat pe facebook scade în popularitate şi este tot mai des luat la întrebări pe acelaşi facebook, cei care acum vor din nou la putere la anul şi vor - de ieri dacă se poate - guvernul lor, ca să organizeze ei alegerile de la anul, pe o metodă care a mai dat roade şi cu altă ocazie. De mila refugierii acelor medici cine s-a dat cu capetele de wall-urile internetului?

Şi când mulţi au crezut că li-e deschisă calea spre studii superioare absolvite cu diplomă pe bani, când toţi au crezut că au stofă de intelectuali în momentul în care ţara plângea de lipsa muncitorilor specializaţi în diverse domenii, atunci cine a plâns de mila refugierii tuturor înspre facultăţi când facultăţile nu erau de ei? Cu gândul la drama inadaptării acestora, cine a plâns văzându-i refugiaţi înspre zone care nici măcar nu erau de nasul lor?

Când hoarde de telespectatori s-au refugiat înspre emisiuni OTV sau, mai apoi, înspre aberaţii de televiziune care aduc în studiouri tot felul de jumătăţi de oameni pentru a se scuipa în direct şi a-şi ridica fustele în cap ca să se vadă 3D ce au de transmis, de nenorocirea emanată secundă cu secundă de sublima inconştienţă a "drogaţilor" TV cine a făcut caz când i-a văzut refugiindu-se, în puţinătatea lor, înspre nimicnicia unei existenţe a cărei inoportunitate nici măcar nu mai erau în stare să o conştientizeze?

Când bolnavii de cancer s-au refugiat înspre moarte de frica unui sistem sanitar incapabil să îi ajute ca pe nişte fiinţe umane, cine s-a dat cu fundul de pământ strigând "vai, sărmanii refugiaţi, hai să-i ajutăm!"?

Când mii de bugetari s-au refugiat înspre sărăcie pentru că liberalii de azi (pedeliştii de atunci, de fapt, dar liberalii de azi, de fapt) le-au tăiat salariile pe motive cum că şi cum că, atunci cine s-a strofocat atât de tare încât să nu mai dea check-in în fiecare dimineaţă cu cafeluţa postată pe facebook sau încât să nu mai ureze "vise pufoase tutror"? Cine?

Acestea sunt doar câteva exemple cât se poate de evidente, care pur şi simplu sar în ochi şi pe care nu le poţi uita (la fel cum, de exemplu nu poţi uita cum pedeliştii de ieri sunt liberalii de azi), însă, cu siguranţă, fiecare cunoaşteţi alte şi alte exemple cu "refugiaţi" mult mai demni de milă şi de compasiune. Şi cel mai important este că a noştri, spre deosebire de cei de acum, sunt ai noştri.

Dar se pare că de refugiaţii noştri ne doare mai puţin facebook-ul decât de refugiaţii lor...

Cu alte cuvinte, măcar o opinie se poate impune: poate că prima dată ar trebui să ne rezolvăm problemele cu refugiaţii noştri şi abia apoi să ne tremure tastatura de mila altora. Dar, cum spuneam, e o opinie iar neajunsul ei e că e a noastră şi, din păcate, realitatea ne arată, pe zi ce trece, că propriul sine e neglijat tot mai tare în favoarea unei alterităţi pe care nici n-o cunoaştem, dar la care ne uităm ca boşimanii (sau "bushmen"?) la mărgelele de sticlă colorată. Şi rezultanta nu are cum să fie alta decât că, în acest caz, noi tot boşimani rămânem şi mărgelele de sticlă colorată nu vor fi niciodată altceva decât sticlă colorată. Iar noi, tot boşimani...