Şcoala

Dacă părinţii simt emoţiile mai degrabă în legătură cu micuţii pentru care ghiozdanele de multe ori sunt, parcă, prea mari, emoţiile studenţilor (fie că e vorba de cei trecuţi cu bine de examene, fie că e vorba de cei care păşesc pentru prima dată pe treptele facultăţilor în calitate de studenţi) sunt legate mai degrabă de viaţa de student în ansamblul ei, de la petreceri specifice studenţiei, până la nopţile nedormite din sesiunile de examinare.

Tot în această perioadă mai sunt şi alte categorii care au emoţii.

Spre exemplu sunt cadre didactice care au mai prins un an şcolar în care iau salariul, care au reuşit să îşi adune ore de o catedră întregă, la fel cum sunt cadre didactice care au ajuns să vadă în actul educaţional un demers în care - în virtutea democraţiei, a libertăţii, a normelor Uniunii Europene sau a ce mai vreţi dumneavoastră - parcă prea multă lume îşi bagă nasul, începând cu părinţii copiilor, continuând cu te miri ce factori de decizie şi terminând chiar şi cu copiii.

Neajunsul în acest sens este că autoritatea dascălilor pare să fie din ce în ce mai ştirbită, dascălul nu mai are prestanţa pe care o avea odată în faţa învăţăceilor lui. Au fost cazuri inclusiv în presa naţională şi la televiziunile naţionale care pur şi simplu au şocat prin comportamentul elevilor în faţa dascălilor (au şocat pentru cine mai are bun simţ, că restul le-au considerat doar gesturi cotidiene, ce şcoala mea!).

Într-o ţară în care nu ai voie să îi atragi atenţia - poate chiar pe un ton mai ridicat - unui copil să nu se mai joace în oră cu telefonul mobil pentru că, vezi Doamne!, îi produci cine ştie ce traume neavenitului, într-o ţară în care exită părinţi care nu arată că şi-au dobândit pe drept statutul de părinte şi care îşi trimit progenitura la şcoală plini de indiferenţă dar au pretenţia ca un cadru didactic să facă, în câteva ore pe zi, un mic Einstein dintr-o loază care nu e de vină că e loază mai mult decât sunt vinovaţi părinţii de această situaţie a propriului copil, într-o ţară în care aceste cazuri nu mai sunt izolate ci cresc îngrijorător spre statutul de fapte la ordinea zilei şi care se ]nscriu într-o normalitate - pentru unii - îngrijorătoare, nici nu e de mirare că sunt dascăli care au emoţii în legătură cu începerea noului an şcolar.

Mai mult, într-o ţară în care Inspectoratele Şcolare Judeţene - uneori cu largul concurs al Ministerului Educaţiei şi Cercetării - mai vin cu câte o găselniţă moşită prin birourile lor somptuoase dar a cărei viabilitate de prea puţine ori a fost verificată în teren şi într-o ţară în care mulţi se plâng că programa şcolară o ia efectiv razna raportat la vârstele elevilor, parcă nu e de mirare că sunt situaţii în care sistemul de învăţământ începe să mai scârţâie pe la încheieturi.

Nu ne vom referi aici la deja mediatizata situaţie salarială a bugetarilor din învăţământ, dar vom aminti că mai sunt persoane care au emoţii în legătură cu începerea noului an şcolar. E vorba de politicieni, de lideri ai administraţiilor locale care - mai ales că e an preelectoral - îşi plimbă hainele lor scumpe unde fac baie de mulţime, să le vadă lumea feţele, să ţină discursuri searbede despre cât de important e să ai şcoală, vorbe care - dacă te uiţi în jur - de multe ori par să fi rămas suspendate undeva în eter, neauzite de nimeni. Dar a contat prezenţa. Au fost de faţă, au zâmbit cu toţi dinţii, subliminalele au fost transmise şi uneori chiar se şi vede cam ce simpatii politice au unele cadre didactice sau unii directori de şcoli după cum zâmbesc sau înclină din cap aprobator la spusele preferaţilor, sau după cum umblă după coada lor să îi bage în seamă.

Şi toate astea se întâmplă pe fundalul emoţiei reale a copiilor care încep un nou an şcolar (inclusiv cei care în timpul festivităţii se retrag să mai tragă o ţigară până vorbesc "ăia", să mai flirteze cu o colegă - şi pentru ei începe un nou an şcolar).

Una peste alta, un nou an şcolar este în faţă. Ce mai contează dacă mai este câte o bancă ruptă, mai un perete de pe care cade zugrăveala, mai o uşă nevopsită la timp, mai puţină căldură în sălile de clasă? Nu contează... Important este că primarii raportează că totul e în regulă şi învăţăceii pot păşi cu încredere într-o nouă etapă spre drumul devenirii lor spre meseria de şomer cu acte în regulă.

Apropo! Noi nu uităm! Aşadar, fără nicio supărare, dacă e să ne luăm după - nici nu ştim ce atribut să-i mai aşezăm lângă nume - acel Traian Băsescu pe care încă mai sunt unii care îl apreciază (ca să nu zicem că-l pupă-n fund chiar fără niciun motiv) tocmai ce începe un nou an de produs tâmpiţi. Frumos, nu? Iar cum în rândurile de mai sus am vorbit despre educaţie, parcă nu e frumos să îi facem pe needucaţi să se simtă excluşi, că şi ei sunt oameni. Aşadar, să trăiască şi prostia românească, pentru că uite unde ne-a adus!