Întâi

Oricum, un sentiment de emoţii amestecate pare a fi pe cale să cuprindă în principal sufletele care au vreme de aşa ceva însă, inevitebil, şi cei care sunt ceva mai preocupaţi îşi înmoaie întrucâtva degetul în sentimente măcar cât să fie în trend cu toată lumea.

Dacă până acum câţiva ani 1 decembrie era începutul calendaristic al iernii şi, în cel mai fericit caz, Ziua Marii Uniri, de ceva vreme (de ceva vreme chiar bună am zice noi) 1 decembrie este şi Ziua Naţională a României.

Cu înflăcărat avânt revoluţionar "Trei culori cunosc pe lume" s-a transformat în "Deşteaptă-te române!" iar sărbătorirea întoarcerii armelor şi schimbarea taberelor într-un război în desfăşurare a devenit sărbătorirea unirii Transilvaniei cu "România dodoloaţă".

Deşteptarea românului este aşteptată, aşadar, de ceva ani de zile şi parcă... nimic. Adică an de an, iarnă de iarnă, să simţi nevoia să tot însişti pe lângă român să se deştepte ar trebui să dea de gândit puţin. Oare de când i se tot cântă îndemnul ăsta românul să fie aşa de încăpăţânat încât să refuze să se deştepte? Unii ar putea spune că există argumente în ambele sensuri.

Pe de-o parte pesimiştii ar invoca vechea zicală cu mămăliga românească, atitudine care a permis călcarea în picioare a poporului de către politicieni timp de - iată! - azi-mâine 26 de ani de la ofuscarea populară din 1989. Pe de altă parte, optimiştii văd în recentele proteste stârnite de o tragedie naţională semnele că poporul ar avea, totuşi puls. Dar unul slab, ar reveni pesimiştii care nu se feresc să atenţioneze despre confiscarea protestelor şi cocoţarea la putere a unora pe cadavrele din Colectiv, fapt la care acelaşi popor nu a mai reacţionat, semn că mămăliga s-a aşezat iarăşi în oala ei, cuminte. Dar optimiştii insistă... Cu ce?

O altă latură a reprezentării începuturilor de decembrie ale ultimilor 26 de ani care se dorea a fi tot mai pregnantă era - normal - unirea. Serios? Dar ce-i unirea asta, un fel de margarină, sau ce? (A nu se înţelege că am avea ceva cu respectivul produs alimentar cu respectivul nume, dar ne-a venit dintr-una şi n-am rezistat tentaţiei)

E interesant să vorbeşti despre simbolistica unirii într-o ţară în care secuii nu încetează cu protestele prin care ei vor autonomie, draghe, iar ong-ul (sau ce-o fi, că de partid politic nu are profil) UDMR se cocoaţă pe aceste proteste ca să mai prindă ceva capital, să mai contribuie la dezbinare sperând că cei avizi de putere şi-ar vinde ţara (că despre pământul de sub ea parcă nici nu mai are rost să mai vorbim) doar de dragul unor voturi în plus care să-i ajute la perpetuarea matarpazlâcurilor.

Să vorbeşti despre unire într-o ţară în care în care permanent se face şi se desface câte ceva, în care duşmanii de ieri sunt iubiţii de azi, în care iubiţii de ieri sunt duşmanii de azi, în care cei aleşi să ne conducă împreună, uniţi, sunt mai dezbinaţi decât oricând, în care politicienii aceluiaşi partid nu îşi mai găsesc locul unii lângă alţii şi se desprind, formând alte partide (deh, mai multe partide, mai multe scaune la prezidiu), într-o ţară în care prăpastia dintre aleşi şi alegători încă se cască şi într-o ţară în care cetăţenii se războiesc între ei pentru te miri ce, să vorbeşti despre unire - fie şi doar în diverse contexte precum cele de mai sus - poate părea o atitudine cu o puternică tuşă de tupeu.

Da, e frumos să ne încălzim la gândul că ce uniţi suntem, ce deşteptaţi am devenit şi să ne tragem plapuma asta a confortului peste cap şi peste ochi doar dintr-un gest reflex care maschează refuzul de-a vedea ce e dincolo de plapumă, de-a vedea care este realitatea.

Da, e un gând călduţ, dar afară e frig, că e decembrie.

Aşadar ce deşteptare sărbătorim pe 1 decembrie? Ce unire sărbătorim pe 1 decembrie? Sau care dintre cele două le sărbătorim întâi pe întâi decembrie?

Poate că înainte de toate ar trebui ca fiecare să facă o introspecţie personală, să îşi găsească nişte răspunsuri, să îşi traseze nişte coordonate sincere ale propriei existenţe şi să pornim cu toţii de acolo. Cam asta am putea face prima dată cu toţii. Cam asta am putea face înainte de-a sărbători. Asta este, de fapt, ceea ce se află înainte de întâi (chiar de întâi decembrie) şi nicidecum zero sau nimic.