Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Nicu Ștefănuță: Bursele studenților au fost majorate doar din pix, momentan nu primesc nimic!

Diverse
Typography

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) avertizează că studenții români nu își vor primi bursele la timp, pentru că Ministerul Educației a schimbat procedura de acordare a burselor mult prea târziu.

Recent europarlamentarul a trimis o solicitare către Ministerul Educației pentru a afla care este situația a studenților români în legătură cu bursele pe care ar fi trebuit să le primească cei mai mulți dintre ei, la mijlocul lunii noiembrie. Conform situației din teren, confirmată de mai multe universități din țară, acestea se află într-un blocaj administrativ, întrucât Ordinul nr. 6493 a fost publicat în 10 octombrie 2023, perioadă în care universitățile se aflau deja în proces de acordare a acestor burse.

„Studenții noștri riscă să nu primească banii la timp. S-au majorat bursele, ceea ce e o veste bună pentru ei, având în vedere cât de scumpă este viața de student. Însă, nu este suficient să promiți bani, să creezi așteptări și apoi să le distrugi într-un moment de nepăsare. Ministerul Educației trebuie să fie alături de acești tineri, oferindu-le sprijin, dar în acest moment toată procedura este blocată. Este a doua oară în acest an universitar când Guvernul neglijează studenții, când în septembrie a vrut să îi lase fără posibilitatea de a beneficia de reduceri la biletele de tren. Și este de abia începutul anului!” , a declarat europarlamentarul Verzilor.

Metodologiile și regulamentele de acordare a tuturor tipurilor de burse studențești au fost aprobate de Consiliile de Administrație și Senatele universităților încă din luna septembrie, iar din acest motiv universitățile nu pot acorda bursele pe metodologia anterioară, întrucât ordinul a fost emis ulterior acestor aprobări. În acest moment, calendarul de acordare a burselor de la nivelul fiecărei universități este modificat, și nici nu se cunoaște perioada în care virarea burselor va fi posibilă.

În acest context, europarlamentarul solicită Ministerului Educației să soluționeze de urgență această situație, dar și de a răspunde dacă universitățile sunt nevoite să acorde bursele din fonduri proprii, până la virarea banilor, ceea ce este o situație îngrijorătoare, întrucât majoritatea universităților nu își permit acest demers.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS