Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie ca fiind Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii, zi marcată în întreaga lume.
Cu această ocazie ONU a solicitat tuturor guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale, să organizeze activităţi menite să informeze populaţia lumii despre amploarea acestui fenomen şi să trezească conştiinţa publică în faţa acestei probleme.
Comunitatea internaţională şi societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanţe atenuante pentru violenţa împotriva femeilor şi, de asemenea, că fenomenul respectiv reprezintă o încălcare gravă a dreptului lor, fiind inacceptabil şi de netolerat.
Cu toate că legislaţia noastră a suferit modificări majore, în sensul îmbunătăţirii ei, iar numărul de sesizări referitoare la cazurile de violenţă în familie înregistrate de către Poliţie au crescut, fenomenul atinge încă, din nefericire, cote alarmante în România.
În consecință, consider că se impune multiplicarea numărului campaniilor publice de informare, cu atât mai mult cu cât un procent important al populaţiei României susţine faptul că nu se cunosc cu exactitate instituţiile care se ocupă de combaterea violenţei în familie. De asemenea, conform sondajelor, 80 la sută dintre români afirmă că este absolut necesară intervenţia poliţiei în astfel de cazuri, ceea ce denotă faptul că populaţia percepe violenţa în familie ca orice altă formă de violenţa.
Din păcate însă, campaniile derulate în ultima perioadă de către autorităţi nu au reuşit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenţei domestice, în special violenţa împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viaţă a crescut alarmant. De asemenea, în România nivelul violenţei în familie depăşeşte media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni. Datele oficiale nu reliefează însă adevărata dimensiune a flagelului femeilor maltratate de bărbaţi, specialiştii atrăgând atenţia că alte sute de mii de femei îndură zilnic bătăi, neavând curajul să se adreseze autorităţilor.
Repercusiunile acestei forme de violenţă se transpun şi prin creşterea fenomenului violenţei în şcoli, deoarece copiii au tendinţa de a imita şi împrumuta în comportamentul lor ceea ce văd şi ceea ce li se întâmplă în propriile familii. Mai mult decât atât, fenomenul violenţei împotriva femeii şi, în general, violenţa în familie, se manifestă şi în sfera politicului. Observăm de multe ori că în locul unor dezbateri civilizate, pe proiecte concrete şi idei constructive, cu un limbaj decent, asistăm la discuţii agresive, pigmentate cu violenţă verbală, ceea ce determină populaţia să aibă o atitudine de desconsiderare faţă de întreaga clasă politică.
Consider, aşadar, că autorităţile responsabile de combaterea acestui fenomen alarmant trebuie să dea dovadă de o mai mare fermitate în acţiunile și campaniile desfăşurate, astfel încât legile să poată fi puse în aplicare, iar vinovaţii să fie aspru pedepsiţi, în vederea descurajării altor potenţiali agresori.
Deputat de Cluj,
CRISTINA BURCIU
