Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Cristina Burciu, PNL: Creșterea economiei prin stimularea investițiilor, garanția deciziilor corecte ale Guvernului liberal

PNL
Typography

Guvernul PNL va schimba foarte multe lucruri în bine în următoarea perioadă, pentru a face România mai atractivă pentru investiții și a fi pro-activi în acest domeniu.

Strategia Executivului pentru acest an și pentru cei următori este de a crește treptat alocările în direcția dezvoltării economiei. În cazul în care se va recurge la împrumuturi, acestea vor fi folosite exclusiv pentru investiții, nu pentru cheltuieli, care nu sunt productive. Acestea sunt două schimbări fundamentale implementate față de guvernările anterioare, care și-au demonstrat deja funcționalitatea. De altfel, investițiile au ajutat economia României să treacă peste șocurile de anul trecut din timpul pandemiei, doar cu câteva răni minore, însă cu capacitatea de producție neschimbată.

Creșterea netă a investițiilor în primul trimestru al acestui an demonstrează încrederea managerilor companiilor din România în guvern, fiind o garanție că trendul ascendent va continua. Cabinetul de la Palatul Victoria și-a respectat până acum cu strictețe angajamentele asumate, cel mai reprezentativ fiind nemajorarea taxelor și neintroducerea de noi taxe, un fapt demn de reținut de către români. S-a reușit îndeplinirea acestei promisiuni prin folosirea altor modalități de a mări veniturile în mod incluziv pentru anul în curs, fără a se majora taxele.

Când Guvernul își achită obligațiile la timp, este transparent  și nu își hărțuiește investitorii, există și reciprocitate, transpusă în realitatea că românii și-au plătit datoriile la timp, realizându-se astfel o creștere a plății voluntare a taxelor.

România este astăzi în fața unei oportunități uriașe, prin cele 76 miliarde euro care vor fi destinați dezvoltării, din PNRR, care va fi aprobat de Comisia Europeană, precum și din fonduri europene. Ambele surse de venituri importante pentru România, alături de ceea ce poate aloca Guvernul, respectiv minim 15 miliarde de euro anual, pentru investiții.

   În mod evident, se va urma strategia fixată la începutul acestui an, fără a se schimba regulile în timpul jocului. De asemenea, va fi redus deficitul bugetar, prin creșterea veniturilor, plata voluntară a taxelor și controlul cheltuielilor. Toate aceste decizii au fost deja aprobate de Comisia Europeană, care în recomandarea ei pentru PNRR a aprobat strategia fiscală și modalitatea de reducere a deficitului până în 2024, fapt ce contribuie la întărirea credibilității guvernului nostru. Nu în ultimul rând, prestigioasa agenţie de rating Standard&Poor's a modificat perspectiva României la „stabilă” și este de așteptat ca și celelalte agenții financiare internaționale să ne acorde o evaluare asemănătoare în viitorul apropiat, în următoarele luni.

Toate acestea sunt realități de necombătut, iar politica fiscal-bugetară a Guvernului ne va permite să acționăm pe aceeași direcție corectă, cu concentrare intensivă pe segmentul investițional, singura cale ce oferă șansele de modernizare, dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS