Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

23
Tue, Apr
110 New Articles

Cristina Burciu, PNL: Modificările Legii cadastrului ajută Primăriile și operatorii economici prin decontarea în două tranșe a lucrărilor cadastrale

PNL
Typography

Camera Deputaților a adoptat cu o largă majoritate Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare, inițiat de parlamentari din partea PNL. Principala prevedere vizează modificarea şi completarea Legii nr.7/1996, în sensul organizării Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei. De asemenea, personalul acesteia, precum și cel al instituţiilor subordonate, va fi încadrat cu contract individual de muncă.

O altă noutate cuprinsă în această lege este modificarea art.121 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, în sensul că finanţarea activității de cadastru funciar, precum şi a băncilor de date aferente acestora, la nivel judeţean şi naţional, să se realizeze de la buget. Conform legii votate de Camera Deputaților ca for decizional, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară vine în mod indiscutabil în întâmpinarea primăriilor, dar şi a operatorilor economici, prin crearea unui cadru legal pentru ca toate lucrările de înregistrare sistematică realizate pe sectoare cadastrale, în baza finanţării acordate de ANCPI, să fie decontate în două tranşe de plată.

Astfel, contractele aflate în derulare se pot finaliza la termen şi, totodată, se creează condiţiile pentru contractarea altor lucrări de înregistrare sistematică. Potrivit legii, plata etapizată a serviciilor propusă de ANCPI vine atât în sprijinul persoanelor fizice sau juridice autorizate, prin împiedicarea încetării, din motive economice, a activităţii acestora, dar şi în sprijinul îndeplinirii obiectivului înregistrării sistematice a imobilelor din întreaga ţară, în cadrul Programului Naţional de cadastru şi carte funciară. În consecință, se va acorda astfel posibilitatea derulării în bune condiţii a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, inclusiv în cadrul Programului Operaţional Regional, prin menţinerea în activitate a unui număr constant de operatori economici care să poată participa la licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”.

Actul normativ era imperios necesar deoarece, în lipsa luării unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, s-ar fi adus grave prejudicii cu efecte pe termen lung, atât asupra activităţii ANCPI, al cărei obiectiv principal îl constituie finalizarea înregistrării sistematice a imobilelor în întreaga ţară, cât şi asupra persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor oferite în domeniul cadastrului şi al publicităţii imobiliare.

Nu în ultimul rând, aceste modificări legislative vor degreva presiunea asupra bugetului de stat, prin faptul ca persoanele autorizate nu vor fi nevoite să solicite ajutoare de stat, având posibilitatea să încaseze în două tranşe sumele pentru lucrările deja efectuate şi recepţionate.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS