Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, PNL: Măsuri concludente pentru dezvoltarea antreprenoriatului și crearea de noi locuri de muncă

PNL
Typography

Partidul Naţional Liberal și Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă susțin dezvoltarea antreprenoriatului autohton prin adoptarea măsurilor adecvate în scopul asigurării condițiilor necesare pentru crearea de noi locuri de muncă.

În acest sens, vor fi înființate peste 1.400 de noi întreprinderi sociale, prin intermediul fondurilor europene, care vor determina constituirea unui număr estimativ de peste 3.000 de noi locuri de muncă, nu doar în zonele  urbane, ci și în cele rurale.

În scopul realizării acestui deziderat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale, finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.

Astfel, apelul de proiecte  „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”, vizează îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare destinate tuturor românilor aflați în căutarea unui loc de muncă, în special tinerii, șomerii de lungă durată, grupurile defavorizate de pe piața muncii, precum și persoanele inactive, prin sprijinirea a 720 întreprinderi sociale și crearea unui număr de 3.064 noi locuri de muncă.

Programul urmărește, de asemenea, majorarea exponențială a investițiilor în dezvoltarea antreprenoriatului social, în special în domeniile care produc valoare adăugată ridicată. Acest proiect are în vedere inițierea unor  scheme de sprijin și garanții pentru cei care doresc să devină antreprenori în domeniul economiei sociale. Totodată, investițiile țintesc stimularea economiei sociale și antreprenoriatului social, astfel încât să se creeze locuri de muncă pentru persoane vulnerabile și nu numai.

Beneficiarii eligibili sunt entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale,  furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizaţii sindicale şi organizații patronale, asociaţii profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri.

Obiectivele nou înființatelor companii sunt rezolvarea problemelor sociale, precum reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație sau îngrijire medicală, proiectele aferente acestor investiții urmând a fi lansate luna viitoare.

Salut lansarea finanțărilor special destinate realizării de noi întreprinderi sociale, cu încrederea atingerii țelurilor propuse, respectiv redimensionarea palierului economico-social național și, implicit, creșterea calității vieții în comunitățile unde vor fi înființate.

Consider că economia socială reprezintă, fără îndoială, viitorul României, dezvoltarea antreprenoriatului social fiind baza de plecare în vederea elaborării unor afaceri viabile, precum și pentru crearea de noi locuri de muncă.

Nu în ultimul rând, inițiativa este salutară deoarece oferă posibilitatea românilor aflați în risc de vulnerabilitate și în situații defavorizate de a se integra pe piața muncii și a se îndepărta astfel de zona sărăciei.

Am deplină încredere că astfel de programe privind crearea de noi afaceri și locuri de muncă vor conduce la creșterea economică durabilă a României, precum și la instituirea unui trai decent al oamenilor.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS