Conducerea liberală a Ministerul Educației a prezentat raportul „Reforma învățământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin”, parte componentă a proiectului național „Consolidarea guvernanței învățământului preuniversitar din România”, finanțat de Uniunea Europeană. Inițiativa face parte din Instrumentul de Suport Tehnic (IST), prin care țările membre ale Uniunii Europene beneficiază de sprijin tehnic în vederea aplicării reformelor din diverse domenii, inclusiv educația, în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2021 - 2027 și a Planului de Redresare pentru Europa.
Documentul, realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), are o însemnătate esențială pentru educația națională, oferind decidenților guvernamentali instrucțiuni pertinente și sustenabile în ceea ce privește aplicarea etapelor prevăzute de reformele adoptate anul trecut, prin intrarea în vigoare a noii legi a învățământului preuniversitar. Necesitatea acestora este cuantificată prin identificarea celor mai potrivite metode în vederea elaborării legislației secundare conexe legilor educației, prin intermediul căreia sistemul de învățământ să poată evolua în conformitate cu criteriile europene de performanță și echitabilitate.
De asemenea, Raportul introduce instrucțiuni complexe referitoare la elaborarea și implementarea politicilor Ministerului Educației pe termen mediu și lung, subliniind totodată importanța deciziilor adoptate prin noul pachet legislativ, pentru asigurarea de plus valoare și calitate superioară întregului proces educațional.
Sunt convinsă că Raportul „Reforma învățământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin” își va dovedi în cel mai scurt timp importanța, preluarea modelelor de bune practici la nivel european și a recomandărilor externe avizate urmând să contribuie fundamental la optimizarea exponențială și la creșterea calității sistemului nostru de învățământ.
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU