Am semnat alături de doamnele din toate partidele reprezentate în Parlament o propunere legislativă a colegei Oana Bîzgan de modificare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Iniţiativa a fost votată în unanimitate de către Camera Deputaţilor, şi prevede modificarea art. 64, alin. (1) şi (2), în sensul prelungirii de la trei la şapte ani a vârstei minime în care copiii orfani pot fi trimişi din sistemul centralizat de protecţie în servicii de tip rezidenţial.
Legea stipulează că plasamentul copiilor care nu au împlinit vârsta de şapte ani poate fi dispus doar la familia extinsă, substitutivă sau la un asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis, cu excepţia copiilor care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
Această propunere legislativă, care urmează să fie dezbătută de către Senat, în calitate de for decizional, vine în sprijinul demersurilor pe care statul român le derulează în vederea reducerii procentului copiilor aflaţi în centre de plasament, capitol la care România ocupă primul loc în Europa. În acest sens, Guvernul a declanşat acţiuni concrete menite să ducă la dezinstituţionalizarea copiilor şi la trecerea treptată a acestora din sistemul centralizat în centre de tip parental, mai suple şi mai uşor de suportat pentru copiii aflaţi în astfel de situaţii dificile. De altfel, recomandările unui recent studiu al UNICEF şi Banca Mondială susţin mutarea celor aproximativ 20.000 de copii aflaţi actualmente în centre rezidenţiale în organizări mai restrânse, de tip parental, cu asistenţi sociali sau în plasament familial. În paralel, se prefigurează închiderea vechilor centre de plasament, de tip rezidenţial, până în anul 2020.
Această operaţiune de transfer al copiilor din centrele rezidenţiale la îngrijirea familială, familii substitutive sau asistenţi maternali, are un avantaj net pentru copii. Una dintre motivaţiile elaborării acestei propuneri legislative este nocivitatea instituţionalizării copiilor, fapt ce produce efecte ireversibile şi negative atât asupra comportamentului, cât şi asupra dezvoltării ulterioare a minorilor. Cercetările de specialitate au relevat că copiii crescuţi în centre de plasament au rezultate mai slabe din toate punctele de vedere faţă de cei care au trăit de vârste fragede în îngrijirea de tip familial. Atât din punctul de vedere al sănătăţii, cât şi al dezvoltării şi al acumulării cunoştinţelor şcolare, este mai indicată creşterea şi evoluţia acestor copii în centre mai restrânse numeric, cât mai apropiate de o familie normală.
De asemenea, şi statul va câştiga din procesul de dezinstuţionalizare a copiilor, deoarece costurile cu plasarea în centre sunt de şase ori mai mari decât în situaţiile în care minorii sunt îngrijiţi în familia extinsă sau substitutivă, şi de trei ori mai mari faţă de situaţia de plasament la asistenţi maternali.
Sunt încrezătoare că şi colegii senatori vor vota această iniţiativă benefică pentru copiii orfani şi abandonaţi din România, deoarece fiecare zi petrecută de ei într-un mediu familial cât mai apropiat de normalitate constituie o şansă la o viaţă mai bună şi la uşurarea integrării lor în societate şi, ulterior, în piaţa muncii şi în viaţa de adulţi.
Deputat PSD Cluj,
CRISTINA BURCIU
14 noiembrie 2018
