Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Sun, Aug
57 New Articles

Dacian Cioloș, în fața membrilor USR: "În 2021, Roșia Montană va intra în UNESCO. Îmi asum de acum!"

USR
Typography

"Îmi asum că, în 2021, Roșia Montană va intra în UNESCO!", a afirmat Dacian Cioloș, în fața membrilor Comitetului Politic al USR, în urma unei întrebări adresate de senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu. Răspunsul a fost dat, sâmbătă seara, în timpul discuțiilor și negocierilor finale dintre USR și PLUS pentru constituirea alianței electorale.

"Probabil ați aflat deja că, aseară (sâmbătă), structurile de conducere ale USR și PLUS au luat decizia de a candida cu o listă comună la alegerile europarlamentare din acest an, de pe 26 mai. În timpul discuțiilor și negocierilor finale, l-am întrebat direct, pe Dacian Cioloș, dacă în programul de guvernare cu care se vor prezenta (sau ne vom prezenta) în fața cetățenilor la alegerile din 2020, PLUS va susține includerea Roșiei Montane în UNESCO și dacă acest lucru se va întâmpla în condițiile în care vom câștiga alegerile. Răspunsul a fost ferm și fără echivoc, în fața a peste o sută de membri ai Comitetului Politic USR și invitați din partid: "Îmi asum de acum!".

Ca argument suplimentar, a menționat-o și pe Oana Bogdan, prezentă în sală, lider PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Culturii în Guvernul Cioloș, care s-a ocupat de depunerea Dosarului Roșia Montană la UNESCO. Pentru "parafarea" promisiunii, după votul final al reprezentanților USR și PLUS pentru alianță, am făcut o fotografie, împreună cu Dacian Cioloș și Oana Bogdan.", a scris Mihai Goțiu, pe Facebook.

În postare, senatorul USR a explicat istoricul luptei pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO și modul în care acest lucru poate fi posibil în 2021. " Demersurile recunoașterii valorii excepționale pentru istoria și cultura universală a patrimoniului de la Roșia Montană au pornit în jurul anului 2010 și au fost susținute de specialiști din domeniu, din țară și străinătate, localnici și societatea civilă. Includerea Roșiei Montane în UNESCO a fost una din revendicările majore ale protestatarilor din toamna anului 2013. În 2016, după ce guvernele anterioare au ignorat și/sau blocat inițiativa, ministrul Culturii din Guvernul Cioloș, Vlad Alexandrescu, a preluat oficial inițiativa, care a fost continuată de ministrul Corina Șuteu. De dosar s-a ocupat direct Oana Bogdan, împreună cu reprezentanții Institutului Național pentru Patrimoniu (INP), fiind depus în ianuarie 2017, în ultima zi (și ultima oră!) a Guvernului Cioloș.

În toamna lui 2017, Guvernul PSD & ALDE a încercat retragerea Dosarului Roșia Montană de la UNESCO și blocarea vizitei experților ICOMOS (organismul de experți raportor pentru UNESCO) în România. În urma mobilizării civice și a interpelărilor și acțiunilor din Parlament ale USR, Guvernul Tudose a renunțat la retragere. Vizita delegației ICOMOS la Roșia Montană a avut loc în septembrie 2017, iar în mai 2018, prestigiosul organism de experți internaționali a recunoscut valoarea extraordinară a sitului de la Roșia Montană. Cu recomandarea ICOMOS, includerea Roșiei Montane în UNESCO ar fi trebuit să fie o formalitate la conferința de la sfârșitul lunii iunie a anului trecut. Cu doar câteva zile înaintea conferinței UNESCO, Guvernul Dăncilă a solicitat, însă, într-un demers fără precedent la nivel internațional, blocarea dosarului, sub pretextul fals (și mincinos), că asta ar afecta șansele României în litigiul cu compania minieră, de la Washington.

Recomandarea ICOMOS are valabilitate trei ani, adică până în 2021. La sfârșitul anului 2020 au loc alegerile parlamentare, în urma cărora se va forma un nou Guvern. Viitorul guvern va avea posibilitatea să susțină includerea Roșiei Montane în UNESCO în vara lui 2021, fără alte demersuri suplimentare. Și, mai mult decât atât, va avea posibilitatea să susțină dezvoltarea zonei pe baza valorificării patrimoniului cultural și natural și transformarea Roșiei Montane într-un model de dezvoltare durabilă pentru România și Uniunea Europeană. De altfel, în timpul discuțiilor informale cu Dacian Cioloș și Oana Bogdan, de după deciziile politice de aseară, am atins și acest aspect", a explicat Mihai Goțiu.

În timpul negocierilor, senatorul USR s-a trezit și cu o invitație de înscriere în... PLUS. "Promisiunile lui Dacian Cioloș nu s-au referit doar la Roșia Montană. Tot în timpul negocierilor, l-am întrebat dacă protecția mediului este o prioritate pentru PLUS, în condițiile în care, cel puțin din punctul meu de vedere, nu pot să-mi închipui că există politicieni care se gândesc cu adevărat la cum va arăta România peste 20, 50 sau 100 de ani fără să facă din protecția mediului o prioritate. În fața colegilor din USR, a afirmat că programul de mediu la care lucrează mă va face să-mi doresc să mă înscriu în PLUS. Aștept cu nerăbdare. Nu să mă înscriu în PLUS, ci programul pentru protecția mediului", a mai scris Mihai Goțiu.

Sâmbătă seara, forurile de conducere ale USR și PLUS au avut, la București, ultimele negocieri legate de încheierea unei alianțe electorale pentru participarea cu o listă comună la alegerile europarlamentare, de pe 26 mai 2019. Protocolul de colaborare a fost adoptat la finalul zilei.

USR Cluj
03.02.2019