Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Thu, Oct
90 New Articles

VICTORIE! În urma demersurilor senatorului USR Mihai Goțiu, microhidrocentrala ilegală de pe Someșul Cald a fost demolată (VIDEO)

USR
Typography

Microhidrocentrala ilegală ridicată pe Someșul Cald a fost demolată, arată într-o postare pe Facebook, senatorul USR Mihai Goțiu. După o întâlnire cu cetățenii din Beliș și Mărișel, senatorul clujean s-a oprit, duminică, pe marginea Someșului Cald, pentru a verifica ce se întâmplă cu construcția ilegală în legătură cu care a sesizat, oficial, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

"Recunosc că a fost o surpriză, plăcută, chiar și pentru mine: microhidrocentrala a fost demolată! Iar acest lucru s-a întâmplat în mai puțin de o lună de la primirea răspunsului de la MDRAP, prin care eram informat că nu există nicio autorizație și niciun aviz pentru construcția în discuție!", a explicat Mihai Goțiu, care a postat și o filmare de pe râul Someșul Cald, cu locul în care se afla construcția.

"Îi mulțumesc cetățeanului care mi-a atras atenția asupra construcției și tuturor celor care se implică pentru salvarea râurilor și pădurilor României și care luptă împotriva ilegalităților și abuzurilor de orice fel din țara asta. Sper că această victorie fulger să vă dea încredere să continuăm lupta!", a scris senatorul USR.

De asemenea, Mihai Goțiu a anunțat că va merge mai departe în acest caz. "Voi continua demersurile pentru ca toți cei responsabili și cei care au închis ochii când microhidrocentrala se construia fără niciun act legal să răspundă financiar și penal!", a mai promis senatorul clujean.

La sfârșitul lunii martie, Mihai Goțiu a participat la un protest al pescarilor sportivi împotriva reluării lucrărilor la mincrohidrocentralele de pe Someșul Rece, care ar urma să se construiască, abuziv, în Parcul Natural Apuseni. După ce a făcut publice detaliile abuzurilor legate de MHC-urile de pe Someșul Rece și a sesizat autoritățile centrale, senatorul USR a fost informat, de un cetățean și cu privire la contrucția de pe Someșul Cald.

Pe 1 aprilie 2019, Goțiu a interpelat MDRAP, de la care a primit un prim răspuns pe 15 aprilie, în care a fost informat că nu există nicio autorizație de construire pentru microhidrocentrală, iar imobilul nu este înregistrat la Oficiul de Cadastru. Administrația Bazinală de Apă Someș -Tisa a confirmat, la rândul ei, că nu există aviz de gospodărire a apelor pentru construcție, motiv pentru care a aplicat o amendă contravențională de 10.000 de lei.

Filmarea de pe Someșul Cald, aici: