Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

USR: "Barbarie în Senat. S-a dat liber la măcelărit urși, ciocârlii și capre negre"

USR
Typography

Senatul a adoptat, astăzi (miercuri), o modificare la Legea Vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, prin care ursul a fost scos de pe lista speciilor protejate. Cu doar o zi în urmă, marți, în Comisia pentru Agricultură din Senat, majoritatea parlamentară a votat împotriva legilor inițiate de parlamentarii USR Allen Coliban, Mihai Goțiu și Cornel Zainea, de includere a ciocârliei de câmp și a caprei negre printre speciile protejate.

"Decizia de a da liber la vânarea urșilor s-a făcut printr-o mârlănie. Timp de mai multe luni, la Senat s-a aflat în discuție o propunere legislativă de modificarea a Legii Vânătorii, cu puncte care vizau compensarea fermierilor afectați de distrugerile cauzate de animale sălbatice. La finalul discuțiilor din comisii, în ultimul moment, ieri, la Comisia pentru Agricultură, și astăzi, cu doar câteva minte înainte de începerea ședinței Senatului, la Comisia pentru Ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, s-a adăugat un ultim amendament, prin care Ursul (Ursus arctos) este scos din Anexa nr. 2 a Legii Vânătorii, cea cu lista speciilor protejate, și adăugat la Anexa nr. 1, cea cu specii la care vânătoarea e interzisă", a explicat Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și păduri din Senat.

Potrivit senatorului Allen Coliban, membru în Comisia pentru Mediu din Senat, această modificare legislativă încalcă Directiva Habitate, riscând să ducă România într-o nouă procedură de infringement. "Directiva Habitate prevede măsuri de derogare și de intervenție pentru cazuri punctuale - insuficient pentru susținătorii vânătorii, care au obținut liber la vânătoare timp de 5 ani. Este o măsură care încalcă grav statutul de specie protejată al ursului și prevederile europene", a explicat Allen Coliban.

Votul din plenul Senatului, prin care se dă liber la ucis urși, a venit la doar o zi după ce în Comisia pentru Agricultură s-a dat un raport negativ proiectelor de lege depuse de Allen Coliban, Mihai Goțiu și Cornel Zainea, privitoare la includerea ciocârliilor de câmp și a caprelor negre printre speciile protejate de lege.

"Peste 400.000 de ciocârlii reprezintă "cota" de vânătoare anuală, chiar dacă acestea nu produc nicio pagubă agriculturii sau în vreun alt fel, iar beneficiile (infime) sunt doar în buzunarele unor administratori de fonduri de vânătoare și a unor restaurante de prin Italia unde limba de ciocârlie e considerată a fi o delicatesă", a arătat Mihai Goțiu. "Îi rog pe colegii senatori care au votat împotriva acestor modificări legislative, să-mi prezinte cazuri în care oamenii au căzut victime ciocârliilor și a caprelor negre. Nu-mi imaginam că Senatul României poate da dovadă de asemenea barbarii și de un asemenea cinism, pentru a se împotrivi salvării ciocârliilor și a caprelor negre", a mai adăugat senatorul USR.

La începutul verii, aproape 30.000 de cetățeni au semnat petiția pentru salvarea ciocârliei. Legile pentru protejarea ciocârliilor de câmp și a caprelor negre vor mai primi raport și în Comisia pentru Ape păduri, pescuit și fond cinegetic, după care va urma votul în plen. Atât în cazul modificărilor privitoare la vânarea ursului, cât și în cel al protejării ciocârliilor și a caprelor negre, Senatul este prima cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaților.