Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Festivalul Național de Fanfară și Majorete „Promenada Verii” Câmpia Turzii

Vineri, 27 iulie 2018, cu începere de la ora 16:00, are loc o nouă ediție a Festivalului Național de Fanfară și Majorete „Promenada Verii”.

Evenimentul  va debuta cu o paradă a formațiilor participante, pe traseul Primărie – Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, care va continua cu o reprezentație pe terasa Palatului Cultural „Ionel Floașiu”.

Anul acesta, la Festivalul Național de Fanfară „Promenada Verii 2018”, au fost invitați: Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați dirijată de Marin Boroghină, Majoretele și Fanfara  dirijată de Vasile Chiș de la Casa de Cultură Gherla, Fanfara Asociației Culturale „Fanfara Rodna” dirijată de Lehel Szabo, Majoretele Clubului Copiilor din Câmpia Turzii antrenate de Alina-Maria Bolboacă și Geta Suciu și desigur Fanfara „Promenada” a Municipiului Câmpia Turzii.

În cadrul Festivalului se vor acorda diplome și trofee formațiilor participante.

Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a asista la o reprezentație de gală a trupelor de majorete și a fanfarelor invitate și pentru a vă bucura de o după-amiază frumoasă, alături de cei dragi, în fața Palatului Cultural din Municipiul Câmpia Turzii.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, reprezentația la scenă va fi susținută în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” din incinta Palatului Cultural „Ionel Floașiu”.

Intrarea este liberă!

Direcția Relații cu Comunitatea