Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Eveniment la MACN: expoziţie personală  Dumitru Verdianu  (sculptură, grafică) - vernisaj 25 iulie 2018

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 25 iulie - 5 august 2018, expoziţia personală a artistului basarabean Dumitru Verdianu.

Acest proiect cultural este realizat la iniţiativa şi cu sprijinul primăriilor din municipiile înfrăţite Cluj-Napoca şi Ungheni (Republica Moldova), în cadrul programului România Centenar.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, de la ora 18:00, în Sălile de Expoziţii Temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa artistului şi a invitaţilor săi de la primăriile celor două municipii. Din partea muzeului va fi gazdă Florin Gherasim, muzeograf, curatorul expoziţiei.

Dumitru Verdianu s-a născut în anul 1954 în localitatea Ungheni din Republica Moldova. Educaţia artistică a început-o la Liceul de Artă din Chişinău. Beneficiind de o bursă unională, a avut şansa de a-şi continua instruirea artistică, timp de şase ani, la Universitatea de de Artă din faimosul centru cultural Sankt Petersburg, cu licenţă în sculptură, obţinută în anul 1982. După ce s-a stabilit cu familia în Austria, din dorinţa de perfecţionare, a urmat, la Universitatea de Artă din Viena, studiile masterale la clasa de sculptură a profesorului Michelangelo Pistoletto, finalizate cu obţinerea titlului de Magister Artius în anul 2000. Dumitru Verdianu este artist liber profesionist din anul 1982, membru al uniunilor profesionale din Republica Moldova, Federaţia Rusă şi Austria.

Debutul expoziţional al lui Dumitru Vedianu a fost în anul 1978, iar de atunci artistul a fost prezent, prin lucrările sale, la peste 200 de expoziţii personale sau colective, dar şi în colecţii din numeroase ţări europene, Federaţia Rusă sau Canada.

Aflat la orizontul maturităţii artistice, pelerin în zările lumii, Dumitru Verdianu a ştiut să acumuleze în traistă talanţi cu valoare perenă de la maeştri şi şcoli renumite de artă din răsăritul şi apusul Europei, dar şi din fondul ancestral al obârşiilor autohtone, astfel încât, acum, opera sa să fie deopotrivă exponentă şi ambasador al filonului  estetic naţional,  în conjuncţie coerentă cu pulsul contemporan al artei contemporane europene.

Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 25 iulie – 5 august 2018, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

(Florin Gherasim)