Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

06
Mon, Jul
297 New Articles

Gânduri de rămas bun pentru prof Petru Potîrniche

Artă
Typography

Profesorul Petru Potîrniche, cetăţean de onoare al oraşului şi unul dintre profesorii extraordinari pe care i-a avut municipiul Turda s-a stins din viaţă, lăsând celor ce l-au cunoscut şi preţuit, imaginea modelului demn de urmat. A plecat însă în tăcere şi aproape... singur.

Ultimii ani din viaţă i-a trăit în tristeţe şi singurătate într-un azil aflat aproape viz-à-vis de locuinţa sa, fiind vizitat doar de o mână de oameni, câtiva corişti şi pr Grigore Marchiş. Au mai fost şi alţii, tot o mână de oameni, care fiind departe de Turda erau cu sufletul alături de profesor. Acestora din urmă le redăm gândurile, emoţiile, amintirile pe care ni le-au transmis:

(Daria) Ioana Maria Manea:
"Cunoașteţi povestioara cu muzicienii de pe Titanic? Grupul care a cântat până s-a scufundat nava ?
Eu o știu de la domnul profesor. Când ne-a spus-o nu aveam toți internet, nu găseai informațiile fara să cunoști oamenii. Și el ne-a spus povestea asta când învățăm cantecul "Mai lângă tronul tau" (n.red. "Nearer, My God, to Thee" - muzica: Lowell Mason, text: Sarah F. Adams, var. "Lângă tine, Doamne"). Pentru că suna groaznic și nu puneam suflet deloc. Și ne-a spus despre ce e vorba. Era şi în repertoriul grupului acela de pe Titanic. Și apoi chiar a început să aibă sens acel cântec și textul lui și chiar a început să sune foarte bine. Ei... eu așa îl văd pe domn profesor. Că pe unul din acei muzicieni. Demn, curajos, parolist, elegant și artist. Și sper din suflet ca acolo unde e acum sa fie împresurat de muzica."

Alina Paşca:
"Domnul «Privighetoare» - asa ii spusese un baieţel într-o excursie. Şi avea într-un fel dreptate. Domnul profesor Petru Potîrniche era «magicianul» care îţi cânta cu scripca până prindeai melodia, apoi sufla în camerton, îţi dădea tonul şi totul se transforma în jur... erai într-o altă lume, o lume a sunetelor, o lume în care pluteai şi în care nu există nimic în afara de el, dirijorul şi cântecul. Şi fiecare cântec era o nouă călătorie în acea lume magică. Se forma o legatură între noi şi "magician"... un cod secret prin care ne spunea cum să cântăm: mai tare sau mai încet, să urcăm o notă mai sus, să continuăm sau să ne oprim. Era fascinant... şi eram mândră că am fost aleasă să fac parte din «ucenicii» magicianului.
Am facut nenumărate călătorii muzicale împreună: cântece patriotice, populare si de drumeţie, cantece de muzică uşoară, colinde, pricesne, cântece religioase, sute de ore de repetiţie, ne-am bucurat şi de multe ori am plâns împreună. Mi-a fost dascăl, coleg, prieten. Cea mai frumoasă călătorie în lumea lui magica a fost «Miluieste-ma, Dumnezeule (n. red. compozitor Gheorghe Cucu)». «Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta»... murmurau vocile nostre sub bagheta miraculoasă a domnului Potîrniche... şi ochii noştri şi ai lui se umpleau de emoţie, uneori de lacrimi. "Miluieste-ma Dumnezeule"... si ochii mi se umplu acum de lacrimi, sufletul se întristează şi mintea nu poate pricepe... călătoria s-a încheiat. Ochii domnului Potîrniche nu mai plang... ei râd şi ne privesc din lumea lui magică, unde s-a dus sa îi ajute pe îngeri să solfegieze mai bine, să cânte mai cu inimă şi să frazeze mai clar.
Drum bun, domnule «Privighetoare». În inima mea, veţi «cânta» vesnic."

Alexandra Felvenţi (casat. Buzan):
"Domnul Potîrniche, un om cu ochii calzi, plini de lumina si bunatate! Privirea lui iti inspira incredere si curaj, mai ales copil fiind si aveam nevoie de incurajare pentru concertele Corului Simbol! Mereu in sufletul meu!Dumnezeu sa-l odihneasca!"

Marcela Şutu (căsăt. Moldovan):
"Sunt oameni care mor dar rămân să dăinuie veşnic în sufletele noastre prin momentele pe care le-am trăit împreună. Un astfel de om a fost domnul profesor Petru Potîrniche. Sobru, elegant, dedicat, cu un suflet suficient de mare încât să încapă mii de inimi de copil în el. Ne-a fost călăuză şi mentor în cei mai frumoşi ani ai vieţii, când împreună cu dumnealui şi părintele Băieş am traversat ţara şi am adus alinare şi un strop de bine în sufletul celor ce ne-au ascultat cântările. Ne-a iubit şi ne-a dojenit deopotrivă, s-a bucurat de realizările noastre şi s-a întristat atunci când am dat de greu şi pentru asta azi ii multumim. Rămâne să împartă lumină, cântece şi bucurie în Ceruri de acum. Dumnezeu să vă odihneasca în pace, domn profesor."

Raluca Ilea (căsăt. Sofron):
"Cand spun domnul profesor Petru Potîrniche spun Copilărie, siguranţă, credinţă, muzică, frumos, prietenie... Pentru că asta a sădit în fiecare dintre fetele şi baieţii care au alcătuit Corul de copii al Catedralei, care a devenit mai apoi Corul Simbol.
Şi e atât de ciudat că atunci când îmi amintesc de dânsul, îmi vin în minte eleganţa şi rigurozitatea lui, tot timpul cu camaşă la dungă şi sacou, chiar şi în excursii, dar şi dojana lui simplă şi frumoasă «şofronica» de unde şi nişte versuri pe care i le-am compus în excursiile minunate în care am fost împreună... «şi ne zice şofroniăa, dacă nu învăţăm nimica». Domnul profesor, acum chiar sunt «şofronica» dupa numele soţului... Îmi amintesc cu mare drag de piesa muzicală «Miluieşte-mă», o lucrare extraordinară pe care voia să o cânte doar dacă eram eu şi sora mea, Ramona, fiindcă avea dansul supersiţia că doar aşa vocea a 2-a se va auzi cum trebuie... dragul de el...
Despre domnul profesor sunt atât de multe de spus... atât de multe cuvinte frumoase şi cred că toata lumea e în asentimentul meu că a fost un OM cum puţini mai găseşti în ziua de azi.
Şi chiar dacă în ultimii ani, nu ne-am văzut, aţi fost şi veţi rămâne mereu în inima mea şi în rugăciunile mele.
Cred că nimic nu e întamplator şi de la fiecare persoană pe care o întâlnim avem ceva de învăţat, iar dvs şi pr Octavian Băieş aţi fost îngerii noştri păzitori când aveam mai multă nevoie de îndrumare şi ghidare în viaţă şi pentru asta VĂ MULŢUMESC DOMNULE PROFESOR! Drum lin spre cer, în cântări de heruvimi şi serafimi domnule Potîrniche!"

Antonia Stezar (căsăt. Chiorean):
"Imi amintesc cu drag de copilărie şi de Corul Simbol. Şi prima persoană care îmi vine în minte e domnul profesor Petru Potîrniche, unul dintre oamenii de care nu ai fi putut să nu prinzi drag dacă îl cunoşteai. Acum, domnul profesor a plecat şi s-a întalnit cu parintele Băieş şi sunt sigură că de acolo, de sus, ne privesc cu drag. Există oameni care, prin dragostea şi dăruirea pe care o arată celorlalţi, ating vesnicia încă din timpul vieţii pe pământ şi acesta a fost domnul profesor Petru Potîrniche."

Ramona Ilea (căsăt. Simion):
"Domnul Potîrniche – o “pasare” rară, un om deosebit, un caracter  extraordinar, un echilibru aproape desavarsit…L-am întâlnit în anul 1994, când aveam doar 10 ani, moment când am  început activitatea în Corul Simbol şi ne-a frapat, atât pe mine cât şi pe sora mea Raluca, seriozitatea şi mai cu seamă perfecţionismul în activitatea sa muzicală, dar în acelaşi timp jovialitatea şi deschiderea din excursii sau din pauzele repetiţiilor.
Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri, repetiţiile cu rândurile din spaţiul corului Catedralei Ortodoxe din Turda (n. red. corul "Ion Cranica"), rânduri pline cu 40, 50 de fete gălăgioase care, în momentul în care profesorul Petru Potîrniche atingea arcuşul pe corzile viorii lui, deveneau brusc nemişcate şi îl priveau absorbite. Îmi amintesc cum venea lângă fiecare voce să susţină linia melodică, cum izbucnea în râs când vreo voce mai greşea şi o corecta sau cineva facea vreo glumă. Doamne, cât îi mulţumesc pentru că a fost aşa şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat şansa să-l întalnim astfel de OAMENI, profesorul Petru Potîrniche şi pr Octavian Băieş, ce au format Corul Simbol.
Profesorul Petru Potîrniche este un om cum rar întalnesti într-o viaţă, un om de o frumuseţe exterioară şi interioară remarcabilă, un profesor exigent, un pedagog tolerant, cu o seriozitate uneori dezarmantă, dar un om cu o iubire nemarginită: de artă, de cântec, de copii, de frumos.
Sunt sigură că Dumnezeu îl asteaptă în Împăraţia Lui…e nevoie acolo de oameni buni…
Îi mulţumesc pentru ce a fost pentru mine şi pentru sutele de fete ce au făcut parte din Corul Simbol Turda. Îi mulţumesc pentru că a descoperit în mine latura artistică, pentru că a crezut atât de mult în talentul meu vocal şi la un moment dat în cel dirijoral. Îi mulţumesc pentru modelul pe care ni l-a oferit, pentru ceea ce a insuflat în sufletele nostre. Îi mulţumesc pentru că a fost un luptător, cu valori bine asumate şi însuşite. Cu alte cuvinte, îi multumesc pentru TOT.
Simt că acum sufletele noastre sunt mai sărace pentru că a plecat şi cel de-al doilea stâlp al Corului Simbol. Nu vă vom uita niciodată. Aveţi un loc aparte în sufletul meu. Drum lin spre îngeri, dragul nostru dirijor."

Stanca Paşca (căsăt. Moldovan):
"Se spune că sunt oameni care au nevoie doar de puţin timp să se facă iubiţi, respectaţi şi admiraţi. Domnul  profesor Potîrniche aşa a fost. Ne-a marcat anii tinereţii şi am trăit împreună clipe de neuitat .Au fost mii de repetiţii şi zeci de excursii. Numele lui Petru Potîrniche va rămâne scris cu litere de aur în istoria Corului Simbol şi nu numai! Drum lin, domn profesor... şi mulţumim pentru cântec."

Profesor Alexandru Dioşan:
"M-a întristat faptul că a trăit ultimii săi ani singur și trist. Şi asta e nedrept şi de neiertat.Mi-a fost profesor în clasa a V-a, la Şcoala nr. 8 (n. red. Şcoala Gimnazială "Ioan Opriş" Turda). Din clasa a 6-a ne-am mutat în centru, așa că nu am mai avut onoarea şi şansa de a-l mai întâlnit la ore. Îmi amintesc de dânsul cum, în martie 1990, stătea pe ultima bancă din corul catedralei, încercând să înțeleagă cum funcționa corul pe care urma să-l preia de la domnul Felezeu, care a trecut din poziția de dirijor temporar înapoi la partida de bass. Am asistat apoi la schimbul de dirijori. A lucrat şi piese muzicale noi, a finisat partiturile pe care coriștii le cântau deja, a adus oameni noi în cor.
Era un bărbat frumos, înalt, impozant în felul lui. Un temperament calm chiar și atunci când corul greșea. Rareori se înfuria, dar supărarea îi trecea aproape imediat. Nu avea ifosele unui profesor de muzică clasic, care să critice prestația. Rateuri dădeam și noi, de bună seamă, dar niciodată nu ne ironiza sau să ne țină prelegeri despre cum se cântă. Venea cu soluţii, cu multă răbdare. De altfel, m-a sprijinit enorm atunci când, în toamna lui 1993, am preluat corul Simbol, de care dânsul s-a ocupat de la bun început. Ce făceam eu atunci era să imit un dirijor, așa cum imită copiii activitățile oamenilor mari. Remarcabil lucru, domnul profesor mi-a luat joaca în serios și m-a tratat ca și cum aș fi un dirijor după toate regulile artei. Să știţi că nu e puțin lucru. Nimic nu-i dă mai multă încredere unui tânăr decât să fie luat în serios de către cei maturi. Acum, că a trecut în cele nevăzute, mă rog să-i dea Dumnezeu bucuria comuniunii, ca mângâiere pentru singurătatea ultimilor ani."

(credit foto: Ioana Manea)

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS