Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Festivalul poveștilor de iarnă EDIȚIA I, începe în 17 decembrie la Teatrul Național Aureliu Manea Turda

Artă
Tools
Typography

Luna decembrie este o perioadă magică a anului pe care ne-am propus să o facem și mai specială, ceea ce a dat naștere la această manifestare cultural-artistică dedicată sărbătorilor de iarnă. Festivalul poveștilor de iarnă debutează în data de 17 decembrie cu prima ediție care va reuni timp de 5 zile artiști din mai multe zone ale țării, toți având același scop: să aducă bucuria și spiritul Crăciunului în inimile spectatorilor turdeni.

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, la Turda va avea loc un spectacol de balet, de această dată pus în scenă de către Teatrul de Balet Sibiu, care vine cu spectacolul Spărgătorul de nuci.

Nicio pregătire de sărbătoare nu ar fi completă fără sunetul colindelor, iar pentru iubitorii de muzică am pregătit două concerte. Sus la Poarta Raiului - concert de colinde cu baritonul Florin Sâmpelean și tenorul Sergiu Chirilă, organizat în colaborare cu Casa de Cultură Turda și All is calm, all is bright - concert de colinde cu soprana Cristina Turneanu și

baritonul Adonis Tanța, acompaniați la pian de Adelina Sabău.

Pe cei mici îi răsfățăm cu două spectacole, Pălăria spiridușului -  spectacol de magie și ventrilocie pus în scenă de Teatrul Magic Puppet și mult așteptatul spectacol cu magicianul poveștilor Marian Râlea, Darul lui Moș Crăciun.

Festivalul va găzdui și o acțiune caritabilă, în perioada 17-20.12, vom colecta donații de jucării pe care Moșul le va ridica și ulterior le va livra copiilor nevoiași. Donațiile se pot depune zilnic la sediul teatrului de pe str. Republicii, nr. 52.

Vă așteptăm să redescoperim împreună magia teatrului și a sărbătorilor de iarnă într-un cadru de poveste!

Informațiile complete despre fiecare spectacol puteți găsi accesând: https://www.facebook.com/teatruturda, https://teatrulaureliumaneaturda.ro/ .

Rezervări la tel. 0264 311 952

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS