Vrei o trupă de teatru în liceul tău? Foarte bine: actorii Teatrului “Aureliu Manea” Turda s-au gândit deja la asta şi au şi demarat un proiect în acest sens.
“Îţi place actoria? Doreşti să faci parte dintr-o trupă de teatru? Aum ai ocazia! Actorii Teatrului «Aureliu Manea» Turda doresc înfiinţarea unei trupe de teatru în liceul tău” sunt elementele informative care e regăsesc chiar la avizierul teatrului turdean.
În legătură cu acest aspect am dorit să aflăm mai multe informaţii de la cine altcineva dacă nu chiar de la managerul teatrului turdea, Cătălin Grigoraş.
“E foarte important ca teatrul să aibă deschidere şi să colaboreze nu numai cu instituţiile de învăţământ […] Pe vremuri ştiu că erau trupe de teatru şi am zis să venim în întâmpinarea lor cu actorii...” spunea Cătălin Grigoraş, cel care a fost amabil să stea cu noi de vorbă şi să ne prezinte proiectul în sine şi variantele de derulare a acestuia, inclusiv ce presupune, concret, acest proiect.
Nu în ultimul rând, managerul teatrului turdean ne-a dezvăluit şi intenţia organizării unor ateliere de creaţie la Teatrul “Aureliu Manea”, astfel că şi despre această idee puteţi afla mai multe detalii din discuţia pe care am avut-o, în urmă cu câteva zile, cu managerul Cătălin Grigoraş.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS