Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Teatrul din Turda, în ropote de aplauze la Suceava

Artă
Tools
Typography

În data de 07 și 08 decembrie, actorii turdeni s-au deplasat în turneu la Suceava. Teatrul Aureliu Manea din Turda a primit ovații și ropote de aplauze la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava, unde a fost prezent cu două dintre producțiile sale.

„Îndrăgostiții din Ancona” a stârnit deliciul celor prezenți în sală. Publicul s-a dezlănțuit când moldoveanca Vitoria, a apărut în scenă în straie populare moldovenești căutându-și iubitul italian. Actorii teatrului au cântat, au dansat, s-au jucat, iar spectatorii suceveni au respirat odata cu cei de pe scenă și au trăit fiecare moment al spectacolului la cote maxime.

Nici cei mici nu au fost mai prejos. A doua zi, „Mica Sirenă” a urcat pe scena suceveană. Magia poveștii i-a cucerit pe cei prezenți, iar la finalul spectacolului copiii au năvălit peste actori pentru a face fotografii și a lua câte un autograf.

"A fost o experiență unică într-un oraș foarte frumos și încărcat de istorie. Publicul sucevean ne-a primit cu brațele deschise. Teatrul Matei Vișniec din Suceava ne-a primit, de asemenea, cu brațele deschise. Le mulțumesc și promitem că vom reveni. De altfel, pentru 2018 ne-am propus un turneu național cu spectacolul „Îndrăgostiții din Ancona”. Mai avem în discuție și un parteneriat prin care teatrul din Suceava să ajungă la Turda cu unul din spectacolele lor." a spus Cătălin Grigoraș, managerul teatrului din Turda

„Mica Sirenă” și „Îndrăgostiții din Ancona” vor reveni pe scena turdeană în 2018.

Biroul de presă
Teatrul Aureliu Manea Turda

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS