Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Vernisajul și festivitatea de premiere a Concursului de desene organizat de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Cultură
Tools
Typography

Luni, 13 Martie 2023, de la ora 11, a avut loc la sediul Filialei Oprișani a Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda vernisajul și festivitatea de premiere a Concursului de desene dedicat zilei minorității maghiare. Evenimentul, care marchează Ziua  maghiarilor de pretutindeni, este realizat de Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Liceul Teoretic ”Josika Miklos” Turda și face parte din Parteneriatul educațional EDUCAȚIE ȘI PRIETENIE dintre bibliotecă și instituția de învățământ.

De la începutul lunii Martie a.c. elevii din clasele mici de la Liceul Teoretic ”Josika Miklos” au început să pregătească desenele pentru concurs. Desenele ilustrează momente legate de istoria maghiarilor, tradiții sau personalități importante, cum este Petofi Sandor. Cele 55 de lucrări participante la concurs (12 realizate de elevi din clasa pregătitoare, 14 desene realizate de elevi din clasa I, 15 desene realizate de elevi din clasa a II-a și 14 desene realizate de elevi din clasele a II-a și a IV-a) au fost  jurizate de o echipă formată din Nemes Arpad, consilier local turdean, membru al Comisiei pentru ”Învățământ, cultură, sănătate, tineret, sport și turism”, Daniela Deac, șef serviciu al Bibliotecii Municipale ”Teodor Murășanu” Turda și Gabriela Oseacă, bibliotecar și s-au acordat 10 premii, după cum urmează:

  • Premiul I: Kovacs Evelin, cls I; Marton Csenge cls a II-a și Pataki Kinga Emike cls a IV a
  • Premiul II: Ferencz Katalin cls a II a și Solomon Csongor cls a II a
  • Mențiunea I: Vagyas Edina cls a IV a
  • Mențiuni: Jozan Alpar cls a II a; Botyan Vivien cls a II a; Kis Julia cls a IV a și Grim Kevin cls a IV a.

În cadrul manifestării au vorbit Dana Deac din partea bibliotecii publice turdene, Gizella Jakab, bibliotecară la Liceul Teoretic ”Josika Miklos”, Fina Eniko-Julia, învățătoare, consilierul local Nemes Arpad și scriitoarea și traducătoarea turdeană, Gabriela Leoveanu. Laureații au fost răsplătiți de către Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda cu diplome și cărți. Intrarea la vernisaj și festivitatea de premiere a fost liberă. În cadrul evenimentului au putut și admirați și fluierașii din Ansamblul Liceului Teoretic ”Josika Miklos” Turda care au interpretat un purpuriu de melodii din folclorul maghiar.

Organizatorii felicită câștigătorii și mulțumesc elevilor participanți și cadrelor didactice implicate în această activitate: Doamna Director Iozan Elisabeta, Gizella Jakab- bibliotecar și învățătoarele Klara Szedilek, Julia Szabo, Eniko-Julia Fina și Anna-Maria Fodor-Kiss!

Daniela Deac
Tel: 0745.64.66.64 E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Biblioteca Municipală “T Murăşanu” Turda

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS