Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

02
Thu, Dec
152 New Articles

Eseul cinematografic "Aimee", prezentat in premiera la Turda

Diverse
Tools
Typography

Inedit pentru Turda, miercuri, 18 februarie, la cafeneaua "La Papion" a avut loc premiera eseului cinematografic "Aimée", scurt metraj realizat în întregime la Turda, de către turdeni, pentru turdeni dar nu numai.

Al treilea eveniment pus în practică de către grupul de la "La Papion" a avut în prim plan poezia. Poezia scrisă, surprinzător pentru mulţi, de jurnalistul Emil Hălăştuan.

De aici n-a mai fost decât un pas - nu unul mic - de a pune în practică un eseu cinematografic prin contribuţia regizorului tehnic Ovidiu Cosac, a actorului Cornel Miron şi a doi tineri interpreţi: Camelia Terec şi Ovidiu Cămărăşan.

Mărturisind că e încercată de emoţii, psihologul Cerasela Libeg - cea căreia i-a revenit sarcina de a fi amfitrionul întâlnirii de la cafenea - preciza că seara de 18 februarie era una care se încadra perfect în luna februarie, o lună a iubirii, când majoritatea indivizilor par să manifeste o mai mare deschidere spre abordările mai sensibile.

Nu mai puţin de 10 titluri de poeme aparţinând lui Emil Hălăştuan au fost prinse în scurt metrajul realizat de Ovidiu Cosac împreună cu autorul versurilor lecturate de Cornel Miron şi cu un montaj asigurat de Nicolae Bartha.

Trăirile din poeme precum "Teiul", "Dor de limpezimea ochilor albaştri", "Iubire", "Păcat izbăvitor", "Învaţă să plângi", "De strajă fericirii", "Terapie", "Un pariu cu soarta", "Rătăcire", "Spovedania unui îndrăgostit" şi, nu în ultimul rând, "Aimée" au fost ilustrate cu imagini într-un tot care poartă titlul ultimei poezii: "Aimée".

Apreciat de toţi cei prezenţi - care au umplut spaţiul cochetei cafenele turdene - eseul cinematografic i-a adus, la propriu, pe toţi cei implicaţi în faţa publicului prezent.

Fiecare dintre ei a avut câte un cuvânt de spus, fiecare şi-a amintit cum a fost până la realizarea produsului finit.

"Ideea unui filmuleţ, a unui eseu cinematografic - dacă nu-i prea mult spus - s-a născut tocmai din convingerea mea că nu ştiu când o să mai scriu", spunea Emil Hălăştuan mărturisind - mai mult sau mai puţin direct - că versurile s-au născut din una sau mai multe încercări prin care autorul ar fi trecut, unul dintre exemplele date de autor fiind că "De strajă fericirii" a venit după o propoziţie: "o să am grijă de lumină".

Pornind de la versuri scrise, unele, pe genunchi, Ovidiu Cosac a reuşit să facă un scurt metraj, pentru care munca a fost destul de laborioasă. Ovidiu Cosac s-a referit şi la versuri, dar şi la cei doi tineri - principalii actanţi în film - pe care regizorul i-a felicitat cu atât mai mult cu cât nu sunt actori, dar au reuşit, până la urmă, să se descurce.

"Ne-am străduit să livrăm un mic produs pentru bucuria dumneavoastră", spunea Ovidiu Cosac în timp ce actorul Cornel Miron mărturisea: "Eu nu ştiam că Emil scrie poezie. A scris teatru pentru trupa mea de la atelierul de teatru şi am jucat piesele lui, da' poezie nu ştiam că scrie".
În afară de asta, Cornel Miron a amintit şi de "chinurile facerii", de momentul în care se punea la cale esezul cinematografic împreună cu autorul Emil Hălştuan şi cu regizorul Ovidiu Cosac.

Nici cei doi tineri, prezenţi, la rândul lor, în faţa publicului adunat la cafeneaua turdeană - Camelia şi Ovidiu - nu au scăpat de întrebările amfitrionului Cerasela Libeg, fiecare dintre ei exprimându-se cum a ştiut şi cum s-a priceput mai bine.

La cererea multora dintre cei prezenţi, filmul a fost reluat în aceeaşi seară la cafeneaua turdeană, o nouă vizionare fiind un motiv în plus pentru, spre exemplu, Dorina Arion (fost cadru didactic şi actual consilier local la Turda) de a cere regizorului Ovidiu Cosac să explice, mai în detaliu, simbolurile folosite în film, simboluri precum cel al trecerii timpului, al drumului şi aşa mai departe.

Pe de altă parte, dacă Ovidiu Cosac preciza că imaginea nu trebuia neapărat să fie pleonastică în raport cu cuvântul rostit - deşi există anumite apropieri în acest sens - Virgil Deceanu a observat mai degrabă o asemănare cu muzica de jazz unde interpretul prezintă o temă, după care urmează improvizaţia cu reveniri la aceeaşi temă muzicală.

Pentru că printre cei care au vizionat scurt metrajul s-au aflat şi persoane care se întrebau dacă nu cumva filmul va fi distribuit în mediul online, Emil Hălăştuan a precizat că nu, cel puţin deocamdată. În martie realizatorii sunt invitaţi să prezinte filmul la Cluj-Napoca într-o atmosferă similară celei de la "La Papion".

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS