La final de martie, membrii Societăţii Culturale „Filarmonia” Turda au organizat o expoziţie a cărei temă era una clar religioasă, tema Sărbătorilor Pascale, care nu sunt departe. „Lumină din Lumină” era titlul manifestării care reunea mai multe tipuri de lucrări: picturi, sculpturi, fotografii, icoane pe piatră.
Despre apropierea Sărbătorilor Pascale a vorbit şi Felicia Răcean (semnatara a trei dintre lucrările expuse), cea care mărturiseşte că încă de la vederea afişului expoziţiei a fost „pătrunsă de sentimentul care vine de sus, de lumina celestă”. Inclusiv în calitatea de director al Casei de Cultură Turda, Felicia Răcean preciza pentru cei prezenţi că „lucrările noastre se doresc a fi un dar de suflet, ceea ce am simţit noi, ceea ce am crezut de cuviinţă să vă transmitem şi dumneavoastră, de la lucrările care respectă canonul, la icoana clasică, pe lemn, sau pe alte materiale, la lucrările care se îndreaptă spre o anumită simbolistică, spre o sugerare, sau la cele de peisaj, care conţin elemente religioase”.
Cum Primăria Turda, prin Casa de Cultură Turda, era unul dintre organizatori, la manifestare a fost invitat şi un reprezentant al administraţie locale. Astfel, viceprimarul Mircea Irimie (fără nicio lucrare expusă) considera expoziţia ca fiind una „deosebit de frumoasă cu o tematică clară, pascală, în preajma Paştilor”. Apreciind că expoziţia „nu face decât să ne pregătească starea sufletească, emoţională, spirituală, pentru ceea ce urmează, pentru o mare sărbătoare a noastră, a românilor şi a tuturor de pe acest pământ”, viceprimarul Turzii nu a uitat să amintească şi de „iureşul vieţii”, de „cavalcada zilelor” în care părem să avem timp de toate, le putem face pe toate, dar rar avem timp de sufletul nostru.
Iar dacă Felicia Răcean vedea toate lucrările ca formând „un tot unitar, pentru că scopul este să putem împreună să ne bucurăm sau, cum este cuvântul din vechime, să ne îmbucurăm cu toţii: noi de ceea ce vă preentăm, iar dumneavoastră, aici, de ceea ce vedeţi”, viceprimarul Mircea Irimie părea convins că expoziţia este „un pansament pentru sufletul nostru şi în acelaşi timp cred că a fost un pansament pentru creatorii acestor lucrări”.
Iosif Stegaru, un alt artist expozant prezent în expoziţie cu două sculpturi (Altar şi Oul Dogmatic) şi un tablou, a găsit de cuviinţă chiar să-i introducă pe cei prezenţi în atmosfera expoziţiei, începându-şi alocuţiunea prin a vorbi despre panotarea de la intrare, care nu a fost făcută întâmplător: „Prima lucrare de la intrare, sala aceea cu colonade care, poate reprezenta intrarea într-o catedrală sau intrarea într-o mănăstire, vine să pună pe cel care vine din tumultul vieţii de afară într-o zonă de linişte, de relaxare, pentru a putea, pe urmă, să intre în expoziţie, să perceapă lucrările la adevărata lor valoare, să aibă acea linişte sufletească necesară pentru a percepe frumosul”.
La expoziţia care rămâne deschisă în perioada 30 martie – 16 aprilie, pe lângă cei amintiţi deja, au mai expus Manole Ciui (trei lucrări), Ioan Crişan (două lucrări), Dana Deac (trei lucrări), Ionel Federiga (două lucrări), Maria Moldovan (două lucrări), Gavril Nechifor (două lucrări), Maria Larisa Oniş (două lucrări), Ionică Todea (două lucrări) şi Cornelia Vidraşcu (trei lucrări). Evident, nu trebuie omise aici cele două fotografii expuse de Ovidiu Cosac sau cele trei fotografii expuse de Nicuşor Ţigănilă. BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS