Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Din 1948 împreună și la bine și la rău. Premieră la aniversarea Teatrului Naţional "Aureliu Manea"

Luna octombrie, la Turda, este dedicată comediei, atât de necesară în perioada prin care trecem. În 16 octombrie 1948 se juca O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, spectacol ce marca înființarea Teatrului de Stat Turda. Anul acesta, pentru a marca cei 73 de ani de teatru la Turda, Naționalul Turdean vă invită, timp de 10 zile, să vă bucurați de magia întâlnirilor teatrale.

Comediile Îndrăgostiții din Ancona, Take Ianke și Cadîr, Omul care a văzut moartea sau O noapte furtunoasă nu vor lipsi din program., iar cei mici se vor delecta cu două spectacole fantastice, rupte din cărțile de povești, ambele în regia lui Andrei Mihalache: Frumoasa și Bestia și Albă ca Zăpada. 

 În 16 octombrie, exact în ziua aniversării, va avea loc PREMIERA spectacolului „Vrei să fii soția mea?”, după piesele scurte: Ursul și Cerere în Căsătorie scrise de AP Cehov. Cu siguranță spectatorii vor urmări un spectacol plin de umor. O întâlnire ce îi aduce în prim plan pe tinerii și talentații actori Anca Markos, Cătălin Florea, Călin Mihail Roajdă, Alexandru Condurat, girați de veteranul Ginuc Crișan. 

Pentru a fi la curent cu toate detaliile spectacolelor din această lună, vă invităm să ne urmăriți pe Facebook: https://www.facebook.com/teatruturda , instagram: @teatrulnationalturda, https://teatrulaureliumaneaturda.ro/.

Bilete online: https://www.tomtix.ro/evenimente-teatrul-national-aureliu-manea-turda-62  sau rezervări la tel. 0264 311 952

Vă așteptăm cu drag la teatru!