Provocare (şi ajutor). Să încercăm să înţelegem împreună!

Concret, pe 24 ianuarie 2024, la fosta fabrică de bere din Turda - acolo unde în prezent îşi desfăşoară activitatea Teatrul Naţional “Aureliu Manea” - a avut loc un spectacol folcloric organizat de către Casa de Cultură Turda sub egida administraţiei locale turdene cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române.

Constituit din momente de cântec şi joc popular, spectacolul s-a bucurat atât de artişti locali, turdeni de-ai noştri, cât şi de solişti invitaţi.

Acum provocarea: vă invităm să urmăriţi cu puţină atenţie în plus un fragment video din spectacolul de la Turda şi vă provocăm să ne spuneţi/transmiteţi dacă observaţi ceva aparte/deosebit.

Bun! Acum, că aţi văzut video - indiferent dacă vi s-a părut sau nu că există ceva demn de menţionat, care să vă fi atras atenţia - o să şi explicăm de ce am lansat această provocare.

În cadrul spectacolului s-au prezentat diverşi artişti pe la microfon (peste 10 solişti) şi urechea umană “s-a calibrat” cumva, pe parcursul spectacolului, la “atmosfera auditivă” din cadrul evenimentului. Sau cel puţin aşa am perceput noi, ca participanţi prezenţi la eveniment.

Ei bine, odată cu solista al cărei moment interpretativ v-am provocat să îl vedeţi (sau revedeţi, cei care l-aţi văzut deja), lucrurile păreau să se fi schimbat brusc: vocea era mult mai clară, mai armonioasă, mai completă, mai “în armonie” cu muzica, părea un tot unitar mult mai bine închegat şi structurat complet.

(Paranteză: poate e greşeala noastră că v-am invitat să vizionaţi fragmentul de sine stătător, nu în comparaţie cu alte fragmente, pentru a vă putea dumneavoastră face o idee prin comparaţie, însă, cei care doriţi, puteţi vede/revedea spectacolul pentru o observaţie comparativă. Gata paranteza.)

Chiar având acest declick în timpul momentului interpretativ (după o experienţă nicidecum de inginer de sunet, dar cât de cât de bun simţ şi nu chiar de neglijat în ce priveşte sunetul şi editarea audio) am considerat că - preupunând că doar ni se pare nouă şi că urechea ne joacă feste - am mai putea avea, totuşi, un indicator (relativ indubitabil) în plus în privinţa unor posibile diferenţe: e vorba de momentul în care “vedem” sunetul, mai exact în cam orice program de editare sunet care afişează valorile (digitale) ale sunetului sub forma grafică a undei sonore (waveform).

Aşa că am luat sunetul captat în timpul spectacolului cu microfonul ataşat camerei şi l-am deschis într-un program de editare audio (Audacity - un program gratis, nu foarte complicat sau extrem de pretenţios, dar nici de neglijat, având în vedere ce se poate face cu acest program) pentru a “vedea” sunetul cu ochii, adică pentru a vedea cum arată acea “waveform” şi dacă acele diferenţe de sunet percepute auditiv chiar în timpul spectacolului se oglindesc sau se confirmă - în vreun fel sau altul - şi vizual.

Iată:

Acum, că aţi vizionat şi acest al doilea fragment video, aţi observat că “văzând” sunetul, în general există diferenţe clare între valorile medii ale volumului muzicii (valori cu variaţii relativ mici) şi valorile medii ale volumului vocilor soliştilor (cu variaţii mai mari în funcţie de modul de interpretare vocală a fiecărui solist), vocile având, în general, valorile medii mai ridicate decât muzica. Şi nici să nu pierdem din vedere că sunt cel puţin două surse de audio distincte de luat în calcul: muzica şi microfonul.

De asemenea aţi putut observa că, spre deosebire de cazurile restului soliştilor, cazul pe care v-am provocat să îl vizionaţi mai cu atenţie este total diferit din punct de vedere al valoriilor medii ale volumului sunetului. Mai exact, nu există o distincţie clară între valorile medii ale momentelor muzicale şi momentelor vocale. Totul e la fel, constant. Adică (urechea nu ne-a înşelat) se confirmă vizual pe audio, ceea ce am sesizat noi cu urechea la faţa locului: vocea şi muzica formau un tot unitar complet.

Oricine a fost responsabil cu partea de sonorizare la un eveniment cam ştie cum “umblă” VU-metrele, care sunt diferenţele între diversele surse de semnal care intra într-un mixer şi cum trebuie reglate aceste surse independent una de cealaltă pentru a contura un aspect unitar al rezultatului final al audioului care este livrat la ieşirea din mixer (fie spre o sursă de înregistrare fie spre boxe pentru a fi auzit de public).

Cu alte cuvinte, jonglarea independentă cu volumele diferitelor surse de semnal care intră într-un mixer în vederea obţinerii unui rezultat livrabil mai departe pe linia audio nu e chiar printre cele mai simple, ca să nu mai spunem că lucrurile se complică şi mai mult în momentul în care nu se jonglează doar cu valorile volumelor, ci şi cu frecvenţele (mai degrabă cu diverse intervale de frecvenţe ale sunetulor).

Şi apropo de frecvenţe, ca să vă faceţi o idee (şi să fie mai uşor de înţeles ce urmează să mai precizăm în continuare în acest material), o să încercăm să explicăm - cumva simplist şi mai pe înţelesul tuturor - o practică uzitată în mixajul vocii “peste” muzică.

Vocea umană are nişte intervale de frecvenţă în care “funcţionează” (să zicem de la 85Hz la 155Hz la bărbaţi şi de la 165Hz la 255Hz la femei) cu diverse variaţii de rigoare. Muzica acoperă, în general, o plajă mult mai largă de frecvenţe - să zicem, de dragul cifrelor, între 20Hz şi 12kHz - deci, oricum, o plajă de frecvenţe mai largă decât cea acoperită de vocea umană. Ce înseamnă asta? Că la mixajul vocii cu muzica, sunt anumite frecvenţe care se suprapun (în funcţie de tonalitatea muzicii, a notelor, şi de interpretarea vocală a artistului). Atunci practica uzitată în mixaj este ca să fie uşor diminuate valorile amplitudinii volumului muzicii pe anumite plaje de frecvenţe unde este şi vocea, tocmai pentru a “face loc” vocii, pentru ca vocea şi muzica să nu “concureze” pe respectivele plaje de frecvenţe şi vocea să se audă mai bine, mai “evidentă”, mai “prezentă” şi mai “clară” când vine pusă “peste” muzică.

Asta e o explicaţie simplistă a unei proceduri, însă lucrurile sunt mult mai complexe de atât şi un profesionist în domeniu, care face asta în munca de zi cu zi, ar putea să explice mult mai bine această procedură.

Acum, că am trecut şi peste partea “teoretică” şi înţelegând că la un spectacol cine stă la un mixer poate fi un profesionist desăvârşit cu tendinţe spre a atinge perfecţiunea (ceea ce e dificil în “live” dar de dragul argumentaţiei să presupunem că e posibil), apele par să se limpezească - cel puţin din punct de vedere LOGIC - în cazul de faţă:

1. Cine a stat la mixer nu este un profesionist desăvârşit capabil să atingă perfecţiunea (nu spunem că e nepriceput, nici vorbă!, dar nu atinge perfecţiunea) fapt care explică diferenţele de volume între muzică şi voce în cazul tuturor interpreţilor dar nu explică “perfecţiunea” mixajului de voce şi muzică în cazul luat în dicuţie aici.
2. Cine a stat la mixer este un profesionist desăvârşit capabil să atingă perfecţiunea, ceea ce explică “perfecţiunea” fragmentului la care facem referire aici dar nu explică lipsa de “perfecţiune” în cazul tuturor celorlalţi interpreţi (adică de ce a dat dovadă de “perfecţiune” într-un singur caz şi în resul nu? că “favoritisme” nici nu putem aduce în discuţie, doar era vorba de tineri interpreţi cu aceleaşi dorinţe de a performa cât mai bine şi a impresiona în mod plăcut publicul care a venit să îi vadă).

Deci totul se reduce - LOGIC - la cele două variante tocmai menţionate. Dar se ştie şi că nu întotdeauna se poate punea semn de echivalenţă între logică şi adevăr.

Aşadar, de ce aminteam de ajutor în titlu? Păi tocmai pentru a încerca să înţelegem împreună!

Noi am expus perspectiva noastră asupra întregului aspect dar avem nevoie şi de ajutorul vostru, să vă expuneţi punctul de vedere, eventual să sesizaţi unde se poate să fi greşit noi în argumentaţie (dacă credeţi că e cazul)  tocmai pentru că nu dorim să acuzăm sau să judecăm ci să punem pe masă toate premisele existente şi împreună să tragem cea mai bună concluzie.