Potrivit Biroului de Relaţii Publice al Primăriei Câmpia Turzii, instituţia organizează, miercuri, 13 martie, o conferinţă de presă care are loc de la orele 10.00 în sala Europa a Primăriei Câmpia Turzii.
Principalele puncte de discuţie în cadrul conferinţei de presă sunt bilanţul activităţii pe ultimele 6 luni în domenii precum cultură, sport, protecţie socială şi gospodărie publică şi situaţia la zi precum şi perspectivele privind relansarea economică a municipiului Câmpia Turzii.
La conferinţa de presă vor fi prezenţi Radu Hanga (primar Câmpia Turzii), Dorin Lojigan (viceprimar Câmpia Turzii), Petre Pop (administrator public Câmpia Turzii), Dumitru Drăghici (director SC Domeniul Public SA), Floriana Prahoveanu (şef Serviciu Public Asistenţă Socială), Ioana Blag (şef Serviciu Relaţii Internaţionale, Achiziţii Publice) şi Mihaela Vrabete (consultant Proiect Relansare Economică Locală).
Conferinţa de presă de miercuri se doreşte prima dintr-o serie de conferinţe de presă pe care administraţia locală de la Câmpia Turzii a hotărât să le organizeze în fiecare a doua zi de miercuri din fiecare lună. "Conferinţele de presă se vor desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, str. Laminoriştilor nr. 2, începînd cu orele 10.00, în Sala Europa", se mai arată în comunicatul Primăriei Câmpia Turzii.