Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

05
Sun, May
94 New Articles

Pe 17 iunie "Luceafarul" va straluci in Salina Turda

Eveniment
Tools
Typography

În data de 17 iunie 2014, de la orele 20.00, va avea loc în Salina Turda, spectacolul cu opera "Luceafărul", de Nicolae Bretan, cu prilejul comemorării a 125 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu.

Data de 15 iunie este una simbolică pentru cultura românească deoarece se împlinesc 125 de ani de la moartea marelui poet român Mihai Eminescu.
Opera "Luceafărul", de Nicolae Bretan a fost scrisă în anul 1921. Prin acest proiect se dorește a promova cultura românească, valorile artistice românești, nu doar în sălile de spectacol, ci și în spații neconvenționale.
Opera, ca și poezia lui Eminescu, este structurată pe două planuri - Cerul (Luceafărul și Arhanghelul) și Pământul (Fata de Împărat și Pajul). Aceste două tărâmuri pot fi foarte bine evidențiate și delimitate în mina Rudolf: Pământul va fi amfiteatrul cu scena, iar Cerul va fi reprezentat de Roata Mare .
Adrian Mărginean, asistentul de regie a gândit acest proiect ca un mod de promovarea a acestei lucrări și a considerat că este cel mai potrivit a comemora cei 125 de ani de la dispariția prematură a "Luceafărului" poeziei românești.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru elevi și studenți, iar pentru adulți este de 20 lei. Rezervări se pot face la numarul de telefon 0364-260940.
Intrarea în salină se va face începând cu ora 19.00, intrarea Durgau (Aleea Durgăului, numarul 7, Turda)

Vă așteptăm cu mult drag!

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS