Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Mon, Apr
105 New Articles

Nemeti a plans pe romaneste

Diverse
Typography
Deşi apare pe primul loc pe lista de consilieri anunţaţi ca fiind candidaţi la alegerile locale la Câmpia Turzii, Nemeti Andrei preciza că a obţinut cele mai multe voturi pentru a candida la funcţia de consilier judeţean la Consiliul Judeţean Cluj, astfel că se află şi pe această listă, cu şanse mari de a obţine funcţia de consilier judeţean.
Cu toate acestea, Nemeti Andrei părea să nu fie fericit. Iar tristeţea sa părea să fie legată de PD-L. Mai exact, Nemeti Andrei spunea că a fi aproape de PD-L se poate să nu îţi aducă nimic bun, exemplul dat fiind că deşi a stat patru ani alături de PD-L şi au fost de acord cu ideile lor, că aşa se face compromisul în coaliţie, alăturarea nu a adus nimic bun pentru UDMR. Şi aici părea să rezide – cel puţin aşa susţinea Nemeti – şi motivul pentru care UDMR Câmpia Turzii a decis să nu se alăture cu nicio formaţiune politică pe care să o sprijine la locale, ci să meargă cu candidat propriu.
Ca să fie şi mai explicit şi să înlăture orice dubiu, Nemeti nu s-a abţinut şi a spus-o direct: „chiar dacă am fost alături de PD-L n-am primit nimic”. (Să fie, oare, sindromul celor care trăiesc în ţara lui „nouă ce ne daţi?” – n.r.).
Totuşi, dacă va ajunge consilier judeţean, Nemeti spune că va colabora cu viitorul primar de la Câmpia Turzii, indiferent care ar fi acesta, cel mai important pentru oraş fiind să se construiască un parc industrial, mai ales că administraţia locală ar avea cam 28 de hectare de teren la dispoziţie, care ar putea fi utilizate în acest sens. Mai mult, Nemeti Andrei spunea că obiectivul său principal este cetăţeanul din Câmpia Turzii, indiferent de etnia acestuia.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS