Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Mon, Apr
105 New Articles

O urna de sinceritate...

Diverse
Typography
Aceste rânduri ar putea fi, de exemplu, despre cum să îţi bagi învăţământul în ea de politică. Dar ne-am răzgândit. Totuşi, ceea ce ne amintim este că, la un moment dat, învăţământul avea o politică: fără politică în învăţământ. Sau era doar fără politică în şcoală?!
Oricum, probabil că în aprecierea multora dintre cetăţeni – chiar şi cei care nu sunt în domeniu – şcoala pare să aibă din ce în ce mai puţin de-a face cu învăţământul, aşa că politica în învăţământ nu ar însemna, neapărat, politică în şcoală. Deci suntem în grafic.
După o introducere nepretenţioasă la prezentarea unui fapt de istorie curentă, vă aducem la cunoştinţă că la dezbaterea organizată la Turda pe marginea problemelor cu care se confruntă învăţământul, lucrurile par să fi luat o întorsătură finală chiar spre final. Cel puţin aşa ni s-a dat de înţeles spre finalul informării despre eveniment.
Astfel, mai la urnă, pardon, mai la urmă s-ar fi întâmplat următoarele, pardon, urnătoarele: „Dezbaterea a fost încheiată de Dna profesor Dora Arion care a declarat: «Profesorii trebuie să îşi asume un rol mai activ în plan social şi chiar politic prin apropierea lor de USL şi candidatul său la Primăria Turda, Cristian Matei, care poate duce mai departe aceste propuneri»”. Serios?
Adică nu punem la îndoială capacitatea candidatului Cristian Matei, ci mai degrabă sugestia de înregimentare atitudinală cu tentă politică.
Cel puţin public, manifestarea era anunţată ca dezbatere pe marginea învăţământului. Să fie şi politica tot pe marginea învăţământului, doar că mai spre final, atât cât să fie sugestia care să rămână memorată?
Speranţa este că profesorii şi directorii de şcoli au învăţat deja ce au de făcut: să voteze cu învăţământul.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS