Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

17
Fri, May
84 New Articles

Lansare USL la Luna: Alexandru Cordos si Elena Uioreanu

Diverse
Typography

Alexandru Cordoş şi Elena Uioreanu şi-au prezentat vineri, 23 noiembrie, candidaturile pentru Parlamentul României în faţa cetăţenilor din comuna Luna.

Candidatul pentru un post de senator - Alexandru Cordoş - şi candidatul pentru un post de deputat - Elena Uioreanu - au fost însoţiţi de Horea Uioreanu în calitate preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, de Ioan Oleleu în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi de primarul comunei Luna, Laurenţiu Tör.
Dacă Horea Uioreanu a atras atenţia cetăţenilor să nu se lase înşelaţi de tot felul de alianţe - indiferent cum s-ar numi acestea şi în ce culori s-ar prezenta - din spatele cărora tot Traian Băsescu e cel care hăhăie, Ioan Oleleu a vorbit de importanţa dezvoltării agriculturii, a zootehniei, amintind, totodată, de intenţia construirii la Iclod, a unui abator modern.
Ioan Oleleu nu a pierdut ocazia de a aprecia că îndemnul "să trăiţi bine" se adresa "unei găşti a PD-L, care a trăit bine".
Elena Uioreanu, candidat pentru un post de deputat, a considerat că este nevoie de o majoritate USL pentru ca planurile existente la nivelul comunităţii locale să poată fi duse la îndeplinire. "Ştiu că aveţi probleme, dar mă bucur că din iunie până acum s-au mai şi rezolvat dintre ele. Ce-a promis, Guvernul USL a început să facă, să repare din nedreptăţi", mai spunea Elena Uioreanu, cea care promitea că se va lupta pentru ca munca să fie preţuită - nu doar munca fizică, ci şi cea intelectuală - să se pună accent pe educaţie şi pe tineret, care va reprezenta viitorul ţării.
În comuna în care "anul victoriei" a început - cum spunea primarul Laurenţiu Tör - odată cu alegerile locale din iunie 2012, Alexandru Cordoş le-a mulţumit cetăţenilor pentru votul acordat în urmă cu patru ani şi a precizat că, în ultimele luni, Consiliul Judeţean Cluj a schimbat multe lucruri în bine. "Ceilalţi care vin în faţa dumneavoastră - sau poate au fost - ne spun că nu mai sunt portocalii, sunt cu nişte iniţiale ARD, ceva... S-ar putea să ne transmită ceva..." se referea Alexandru Cordoş la contracandidaţi adăugând şi că "patru ani de guvernare Boc şi Băsescu au însemnat un dezastru pentru România", guvernare în timpul căreia românilor li s-a luat inclusiv speranţa că în România vor mai putea trăi prin muncă cinstită.
Adăugând că Guvernul USL a găsit bani de salarii şi de pensii pentru că s-a oprit jaful din România, Alexandru Cordoş a mai spus: "în Parlamentul României niciodată nu vom face lucrurile pe care le-au făcut cei portocalii bătându-şi joc de acest popor; ei nu au iubit acest popor, au iubit banii şi s-au iubit doar pe ei. Spuneţi-le tuturor că viitorul copiilor noştri, al nostru, depinde de acea fărâmă de putere pe care o aveţi în mână prin acea ştampilă".
După discursurile candidaţilor, primarul Laurenţiu Tör a amintit celor prezenţi câteva din promisiunile onorate - căminul cultural de la Luna, asfaltare în Gligoreşti, canalizare în Luncani - dar i-a şi rugat pe cetăţeni să aibă răbdare, că ceea ce s-a promis se va şi întâmpla. aici, Laurenţiu Tör a amintit de cele 50 de ari de teren, de titlurile de proprietate pentru terenurile cu vie, titluri despre care primarul spunea că vor fi transmise la începutul anului viitor, titluri de proprietate care ar facilita, ulterior, dezvoltarea de investiţii în agricultură.
La final, ansamblul folcloric din comuna Luna - Cununiţa - condus de Nelu Mihăşan a oferit celor prezenţi un spectacol folcloric.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS