Chiar este vorba de un poet, doar că e unul mai puţin cunoscut. Sau – cine ştie? – poate ne este doar nouă mai puţin cunoscut. Cel puţin în ceea ce ne priveşte, el s-a făcut remarcat în seara zilei de 9 martie în capela de la centrul pentru persoane vâstnice de la Turda „Acoperământul Maicii Domnului”.
Eugen Anca – deoarece acesta este numele poetului la care ne referim – a beneficiat de un scurt moment doar al său în cadrul manifestării organizate la centrul de vârstnici de către Casa de Cultură Turda, în cadrul Primăverii Culturale Turdene.
Într-unul din momentele de respiro ale corului Armonia al Casei de Cultură Turda, părintele Sebastian Zăhan – conducătorul corului – l-a invitat pe Eugen Anca să recite, în faţa tuturor, măcar câteva versuri dacă nu chiar vreo două-trei poezii. Surpriza a fost abia atunci când părintele Zăhan a specificat că versurile sunt creaţia proprie a lui Eugen Anca.
Fără emoţii, poetul de la centrul persoanelor vârstnice s-a ridicat în faţa celor prezenţi şi a recitat cam o poezie jumate. Din a doua nu a recitat decât o parte, pe care şi-o amintea, chiar dacă el era autorul. Cu toate acestea, a reuşit să smulgă atât aplauzele cât şi încurajările celor prezenţi.
Într-o discuţie ulterioară pe care am avut-o cu părintele Sebastian Zăhan după încheierea manifestării, acesta ne-a spus că Eugen Anca are mai multe poezii scrise, având chiar un volum de versuri.
De asemenea, părintele Zăhan ne-a promis o întrevedere ulterioară cu Eugen Anca în care să aflăm mai multe despre poetul de la cămin şi despre scrierile acestuia.