Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

07
Tue, May
84 New Articles

Primăria Municipiului Câmpia Turzii crează facilități privind vaccinarea personalului de pe platforma industrială din zonă

Administraţie
Tools
Typography

Pe fondul ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 care este ridicată, la nivelul Municipiului Câmpia Turzii, administrația publică locală depune toate eforturile pentru a asigura vaccinarea cât mai multor persoane, inclusiv pe platforma industrială din municipiu.

Pornind de la ideea doamnei subprefect, Irina Munteanu, coordonatoarea campaniei județene de vaccinare anti-COVID-19, care a sugerat deschiderea de centre provizorii de vaccinare pe marile platforme industriale, astăzi la Câmpia Turzii a avut loc o întâlnire în acest sens.

La aceasta a participat domnul primar, Dorin Nicolae LOJIGAN, doamna subprefect, Irina MUNTEANU și reprezentanți ai societăților comerciale care activează pe platforma industrială Câmpia Turzii: Cikautxo, Heco Schrauben, Eurial, Macromex, Terran și GreenWeee. Tema - a fost - amenajarea unui centru provizoriu de vaccinare, cu circuit închis, în zonă.

Aceștia au manifestat un feedback pozitiv față de inițiativa doamnei subprefect și a domnului primar, astfel că – în cel mai scurt timp – în zona industrială a Municipiului Câmpia Turzii ar putea fi amenajat un centru provizoriu de vaccinare, destinat angajaților de acolo.

Totul depinde, însă, de receptivitatea și dorința de vaccinare manifestată de personalul din sectoarele de producție.

Dacă angajații vor fi doritori să se imunizeze, centrul de vaccinare amenajat în zonă ar putea funcționa într-o formă de parteneriat public-privat.

„Toate statisticile și toate informațiile care ne vin de la nivel de Minister al Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății demonstrează că singura metodă de oprire a pandemiei este o campanie masivă de vaccinare. În calitate de primar am decis să prezint, alături de doamna subprefect, avantajele unui centru provizoriu de vaccinare, cu circuit închis, pe platforma industrială. Mă bucură faptul că investitorii de aici sunt receptivi și dornici să realizăm o bază logistică de vaccinare în beneficiul angajaților lor”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Direcția Relații cu Comunitatea

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS