Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Sun, May
84 New Articles

Daniela Adace - mai nimic despre Zilele Turzii

Administraţie
Tools
Typography

Directorul executiv al Primăriei Turda, Daniela Adace, a fost persoana desemnată de primarul Tudor Ştefănie să prezinte "raportul cu Zilele Municipiului Turda".

Şi Daniela Adace s-a executat. Doar că s-a executat parţial, zicem noi, având în vedere că sub multe aspecte sumele au rămas nespuse.
Deşi susţinea că ne prezintă un "buget de venituri şi cheltuieli" despre care susţinea că ar fi "în legătură cu evenimentele prilejuite de acţiunile care vizează Zilele Municipiului Turda", directorul executiv al Primăriei Turda a oferit câteva sume, la general, cât să nu spunem că nu ne-a dat nişte cifre... Doar că nu pe toate. Sau cel puţin nu cum ne aşteptam. Ne-a spus doar cam care au fost încasările, sponsorizările şi cam care au fost cheltuielile (dar foarte general).
Ca să nu pierdem vremea cu poveşti, să facem o scurtă trecere în revistă a ce ne-a spus Daniela Adace!

Şi începem cu partea de venituri, unde sumele totale disponibile au fost de 368.250 de lei, din care:
- fonduri alocate de la bugetul local - 200.000 de lei
- fonduri din închirieri spaţii de la comercianţi - 97.250 de lei
- fonduri din sponsorizări - 71.000 de lei

...apoi trecem la partea de cheltuieli, care, în total, s-au ridicat la suma de 254.342 de lei din care:
- programele artistice - nu s-a precizat suma
- plata artiştilor - nu s-a precizat suma
- plata la Uniunea compozitorilor reprezentând drepturi de autor - nu s-a precizat suma
- masa şi cazarea artiştilor (unde a fost cazul) - nu s-a precizat suma
- cheltuieli cu delegaţiile străine sosite la eveniment - nu s-a prcizat suma
- cazarea şi masa pentru membrii delegaţiilor oficiale din oraşele înfrăţite - nu s-a precizat suma
- cheltuieli cu spectacolele stradale de sunet şi lumină - nu s-a precizat suma
- serviciile de sunet şi video pentru scenă - nu s-a precizat suma
- asigurarea pazei şi ordinii publice pentru desfăşurarea evenimentului - nu s-a precizat suma
- asigurarea utilităţilor (în special energie electrică şi salubritate) - nu s-a precizat suma
- cheltuieli administrative (pliante, afişe şi alte cheltuieli de promovare a evenimentului) - nu s-a precizat suma

Deci putem spune că s-a prezentat un buget de venituri şi cheltuieli detaliat în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea celei de-a XIII-a ediţii a Zilelor Turzii, nu? Păi da...
Totuşi, Daniela Adace nu s-.a sfiit să spună că "valoarea prestaţiilor artistice ale formaţiilor participante s-a încadrat în cei 30.000 de euro prevăzuţi de lege, respectiv 29.800 de euro". Ba chiar directorul executiv al Primăriei Turda - pe lângă că ne-a oferit mai mult poveşti decât cifre - a prins curaj să tragă şi o concluzie: "din punct de vedere financiar acest eveniment a fost bine gestionat. Din totalul veniturilor alocate s-a făcut o economie de 113.908 lei, deci pentru acest eveniment s-au folosit numai 86.092 din totalul de 200.000 alocat din bugetul local". Păi zi aşa, ca să ne mai liniştim şi noi...
Deşi poate mai liniştiţi am fi dacă am afla, de exemplu, care-au fost cheltuielile cu delegaţiile străine, unde au fost cazaţi, cât s-a plătit pentru somnul dulce al acestora (la fel ca pentru cel al artiştilor cazaţi) sau cât a costat hrănirea lor (la fel ca în cazul artiştilor cazaţi). Poate ne interesează dacă diferiţii invitaţi (primari, parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu etc.) au servit şi ei o sarma pe banii alocaţi evenimentului şi dacă da, cât a costat aceasta...
Poate am fi mai liniştiţi dacă am şti şi cât au costat spectacolele stradale, cât mai face azi un mers pe picioroange, cât mai încasează un clovn (şi aici ne referim chiar la clovni, nu la politicieni), câţi bani faci dacă porţi pe stradă costume de epocă şi umbli de parcă ai un pai în fund şi cât s-a plătit pentru "baloanele luminoase" care să ne lumineze buzunarele goale de amărăşteni ce împărţim un mic în familie şi bem bere din pahare de plastic cu trei paie.
Şi - de ce nu? - poate am fi mai liniştiţi dacă am şti şi cât mai face o scenă, un sunet, un video la un eveniment, sau cât mai ia un paraşutist ca să coboare, tras de drapel, spre mulţimea aplaudândă pentru a da mâna cu primarul frumos îmbrăcat, am fi mai liniştiţi dacă ne-ar spune cineva ce înseamnă, în cifre, cheltuielile cu utilităţile, cu paza, cu energia electrică sau cu salubrizarea sau cât mai costă o artifică lansată în ziua de azi....
Nu în ultimul rând, poate am fi mai liniştiţi dacă, de exemplu, am afla cât s-a cheltuit cu promovarea evenimentului, cât au costat materialele promoţionale etc...
Poate am fi mai liniştiţi...
Evident, liniştea noastră îşi strigă necesitatea în contextul în care unii susţinem că "prezentăm un raport de venituri şi cheltuieli". Că dacă nu, ne liniştim oricum şi cu gândul că doar povestim poveşti, dar măcar nu susţinem ceva ce, până la urmă, nu facem. Şi-atunci, cum ziceam, dormim liniştiţi, că sunt alţii care să calculeze pentru noi, dar măcar ştim de-o treabă...
Iar ca să nu rămână lucrurile nespuse, primarul Turzii, Tudor Ştefănie, a intervenit cu unele precizări şi, pentru a nu minimaliza importanţa spuselor primarului, o să-l cităm exact: "Comparativ cu 2012 veniturile totale au fost , în 2012, de 355.744 milioane, iar în 2013 de 368.250 milioane. La o valoare cheltuită în 2012, valoarea cheltuită în 2013 aduce o economie la bugetul local de 93.030 lei, în condiţiile în care, zic eu, a fost o activitate mult mai bogată şi complexă decât în anul anterior, deci am încercat să lucrăm în aşa fel încât să facem economie la maxim posibil". Cum ar veni, iată ce bine ne-am descurcat noi în acest an faţă de cei de anul trecut!
Aspect de cireaşă de pe tort în tot acest parcurs prin "prezentarea bugetului de venituri şi cheltuieli" al Zilelor Turzii 2013 a avut o broşurică întinsă cu încredere reprezentanţilor presei, despre Zilele Turzii. Era o broşurică plină de poze şi cu text numai atâtica încât să nu deranjeze spectacolul vizual. Am înţeles noi că "o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte" - chestie care să motiveze că broşurica era plină doar de poze şi care era scrisă aşa încât să sară în ochi din prima, să n-avem vorbe că nu ne-a anunţat - dar parcă noi ne-am fi dorit cuvinte, nu poze. Măcar câte 500 de cuvinte pentru fiecare poză, dacă nu mai mult de o mie, aşa cum se susţine. Parcă am fi vrut cuvinte... şi cifre... Nu de alta, dar ni se părea atât de inutil să vedem în nişte poze lucioase ceva ce am văzut cu ochii noştri chiar când s-a întâmplat!...
Şi, ca să încheiem, totuşi, într-o notă optimistă, cine tipărit broşurica, în câte exemplare, cât a costat şi când, unde, cum şi cui a fost distribuită? Şi care este, de fapt, rolul unei astfel de cheltuieli post factum (asta ca să nu-i spunem post coitum tristesse)?

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS