Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Sun, May
84 New Articles

Răzvan Ciortea: “Sunt convins că alături de doamna Irina Munteanu și domnul Szilárd Tasnádi vom reuși să realizăm obiectivele și politicile pe care Instituția Prefectului le îndeplinește”

Administraţie
Tools
Typography

Vârful Prefecturii Cluj este, în majoritate, pe mâna Câmpiei Turzii şi a Turzii. Irina Munteanu (prefect), Răzvan Ciortea (subprefect) şi Szilárd Tasnádi (subprefect) au depus jurământul.

Astăzi, doamna Irina Munteanu a depus jurământul de credință pentru funcția de prefect în cadrul unei ceremonii în sistem videoconferință. De asemenea, domnul Tasnádi István-Szilárd și domnul Ciortea Răzvan-Iulian au depus jurământul pentru funcția de subprefect al județului Cluj. Alături de aceștia au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale, oficialități civile, militare și bisericești, precum și șefi ai serviciilor publice deconcentrate” se preciza într-o informare a Prefecturii Cluj.

Dacă Szilárd Tasnádi e familiarizat cu funcţia de prefect iar Irina Munteanu a deţinut funcţia de subprefect, noutatea pentru o funcţie de o asemenea responsabilitate în administraţia locală este pentru tudeanul Răzvan Ciortea.

Astăzi, 03.03.2022 ,am avut deosebita onoare sa fiu numit Subprefect al jud.Cluj! Mă încearcă o emoție puternică, un profund sentiment de onoare și recunoștință. Faptul că de astăzi voi face parte din această structură de importanță strategică pentru județul Cluj reprezintă o provocare, dar și o mare responsabilitate, în special în această perioadă. Prin activitatea mea voi face tot ce este necesar pentru a reprezenta un factor de sprijin, echilibru administrativ și politic la nivelul județului Cluj” scria Răzvan Ciortea în chiar ziua depunerii jurământului, liderul social-democraţilor turdeni adăugânnd: “Sunt convins că alături de doamna Irina Munteanu și domnul Szilárd Tasnádi vom reuși să realizăm obiectivele și politicile pe care Instituția Prefectului le îndeplinește”.

Dacă în informarea Prefecturii se mai preciza că “Noua echipă a garantat că va deveni un partener activ al administrațiilor locale și că va face tot ceea ce le stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor județului Cluj”, Răzvan Ciortea nu a uitat să mulţumească celor care i-au acordat încredere pe linie politică: “Mulțumesc organizației PSD Cluj, domnului Președinte Alexadru Cordoș, domnului Vasile Dîncu  Președintelui Consililului Național PSD și tuturor celor care au încredere în mine. Dumnezeu să binecuvinteze România!”.

În rest, finalul informării Prefecturii era într-o notă oarecum previzibilă, de (lemn de) esenţă tare: “Împreună, noi toți, am reușit într-o sinergie corectă, printr-o comunicare și colaborare exemplară, să depășim orice dificultăți care au apărut, mai mult decât atât, să fim exemple de bună practică în multe situații. Acesta este spiritul Clujului, prin oameni și prin rezultatele lor! Ne aflăm acum într-un moment de mare dificultate cauzat de situația din Ucraina. Suntem convinși că vom face față și acestei încercări, datorită nouă tuturor și datorită comunității județul Cluj”.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS